Nicuşor Bancu ar trebui luat în calcul pentru titlul de fotbalist român al anului 2026, consideră Marius Mitran.
Citește și

Jurnalistul a susţinut asta după victoria obţinută de Universitatea Craiova în faţa celor de la Egnatia, scor 2-0, în Conference League.
Căpitanul oltenilor, în vârstă de 34 de ani, a contribuit la succesul echipei şi cu un gol spectaculos, marcat printr-un şut puternic de la marginea careului. Craiova a rezolvat partida încă din prima repriză, când a înscris de două ori.
Mitran a explicat de ce Bancu merită să intre în discuţia pentru această distincţie, recunoscând totodată că propunerea sa are şi o componentă subiectivă.
”Nu poate fi ignorat, e şi el în această discuţie (n.r. pentru fotbalistul român al anului). Campion, supercampion, titular în echipa naţională. La mine e top 1, dar eu sunt subiectiv”, a declarat Marius Mitran, la Prima Sport.
Universitatea Craiova – Egnatia, scor 2-0 şi campioana este pe locul 8 în grupă
Universitatea Craiova a învins joi seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia albaneză Egnatia, în etapa a treia din Conference League.
După un start de meci în care cele două echipe s-au tatonat reciproc, craiovenii au început să verticalizeze şi să pună în pericol poarta oaspeţilor. Al-Hamlawi a scăpat pe contraatac, i-a pasat lui Bancu şi acesta a trimis puţin pe lângă bară, în minutul 11. Deschiderea scorului s-a făcut în minutul 24, centrare Bancu, de pe stânga, cap Al-Hamlawi, portarul a respins până la Cicâldău, care a înscris. Golul a fost anulat pentru ofsaid, dar VAR a intervenit şi reuşita craioveanului a fost validată. Cicâldău s-a aflat în faţa golului al doilea, dar a trimis, din careu, direct în Dajsinani, în minutul 28. Presiunea campioanei României s-a concretizat patru minute mai târziu, când Bancu a şutat de la distanţă şi a majorat avantajul gazdelor. Al-Hamlawi a ratat incredibil, în al doilea minut al prelungirilor, singur cu portarul, şi la pauză a fost 2-0 pentru olteni.
După reluare, Cicâldău a trimis peste poartă, în minutul 50, iar Elisor nu a nimerit cadrul porţii, din poziţie foarte bună, în minutul 82. Un minut mai târziu Bitri a fost eliminat pentru al doilea galben. Dajsinani a apărat excelent la şutul lui Samuel Teles, din primul minut al prelungirilor, dar tabela nu s-a mai modificat şi Universitatea Craiova s-a impus cu 2-0 în faţa Egnatiei.
Echipa lui Coelho este pe locul 8 în clasamentul Conference League şi, dacă rămâne aici, va evita play-off-ul competiţiei.
