
Atacantul Adam Nemec (34 de ani) s-a înţeles cu Dinamo! Mai multe informaţii au fost oferite de fanii din ”Peluza Cătălin Hîldan”, care au anunţat că atacantul se află deja la Bucureşti. Potrivit GSP, vârful a fost convins să revină la Dinamo pentru un salariu de 15.000 de euro pe lună.
”HAI LA FILM CU ADAM!
Să vă fie frică, DINAMO SE RIDICĂ!
Citește și
Adam Nemec s-a întors la Bucureşti!
Prima dată a venit la Dinamo în septembrie 2016. Atunci ne povestea că a fost atras de imaginile cu coregrafia Doar Dinamo Bucureşti, care au circulat peste tot în presa din Slovacia.
Atacantul slovac a rămas foarte ataşat de suporterii lui Dinamo şi e la curent cu isprăvile celor care au salvat clubul în ultima jumătate de an prin Programul Socios.
Adam va fi invitatul nostru la premiera filmului ”Prima oară-i gratis”
Dar până atunci suntem nerăbdători să vă prezentăm teasereul filmului, imediat ce vom epuiza biletele de pe Arena Naţională.
Ar fi frumos să-l salutăm pe Adam prin comentarii la care să postăm şi biletele cumpărate pe Arenă.
Intra aici şi ia-ţi bilete: https://www.bilete.ro/…/unele-povesti-trebuie-spuse-31-aug-…
Nu contează dacă iei un bilet, două, zece sau mai multe! Important este să participi la eveniment.
Dar dacă iei mai multe bilete, poţi câştiga una din cele 48 de invitaţii la premiera filmului “Prima oara-i gratis”, din august 2021.
Ai înţeles cum funcţionează? Sunt două evenimente importante:
1. Prezentarea teaserului, unde vom vedea secvenţe din film, vom pătrunde în culisele producţiei şi îi vom cunoaşte pe actorii principali din film.
Acest eveniment va avea loc în momentul în care vor fi epuizate toate biletele de pe Arena Naţională. Banii din bilete vor fi folosiţi pentru producerea filmului. Un bilet costă 5 lei.
2. Lansarea filmului în cinema, în August 2021. Vor fi invitaţi actorii, realizatorii filmului, oameni de film, numele grele din istoria lui Dinamo, protagoniştii farsei din 2016, invitaţi speciali precum Massimo Maccarone şi câştigătorii tragerilor la sorţi de pe bilete.ro.
După lansare, filmul va rula în cinematografe şi pe Netflix.
La fiecare 5000 de bilete vândute vom oferi 4 invitaţii la Premiera filmului din August 2021, unde vei putea sta lângă doi mai atacanţi: Massimo Maccarone şi Adam Nemec. Până acum am oferit 8 invitaţii.
Vom anunţa următorii 4 câştigători dupa depăşirea pragului de 15000 de bilete vândute. Extragerea este efectuată de către cei de la bilete.ro, noi vom anunţa doar numele câştigătorilor.
HAIDEŢI SĂ MAI DOBORÂM UN RECORD: O Arenă de 55.000 de locuri SOLD OUT!” anunţă PCH.
