Ultima oră
Croatul Ivan Juric o va pregăti pe nou-promovata Monza Croatul Ivan Juric o va pregăti pe nou-promovata Monza
Marius Marin este dorit de un club din Europa: ”Antrenorul îl vrea” Marius Marin este dorit de un club din Europa: ”Antrenorul îl vrea”
Încă o lovitură pentru britanici! După Emma Răducanu, nici Jack Draper nu va juca la Wimbledon Încă o lovitură pentru britanici! După Emma Răducanu, nici Jack Draper nu va juca la Wimbledon
Dinamo a reuşit o performanţă! Preşedintele clubului face o comparaţie incredibilă: ”Îmi aduc aminte de Dan Petrescu la vârsta lui” Dinamo a reuşit o performanţă! Preşedintele clubului face o comparaţie incredibilă: ”Îmi aduc aminte de Dan Petrescu la vârsta lui”
Vestea momentului la FCSB! Denis Drăguş s-a decis în privinţa transferului Vestea momentului la FCSB! Denis Drăguş s-a decis în privinţa transferului
Joao Vitor Ferreira Kaminski, fiul lui Rivaldo, a revenit în Superliga Joao Vitor Ferreira Kaminski, fiul lui Rivaldo, a revenit în Superliga

Adidas anunţă cifre dezastruoase pentru prima parte a anului 2020, din cauza pandemiei COVID-19

Special Publicat pe 28 apr 2020
Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38224/19346078/1/ad.jpg

Profitul Adidas a scăzut cu peste 90% în primul trimestru, iar vânzările cu 19%, ca urmare a măsurilor de închidere a magazinelor luate de guverne din cauza coronavirusului, în timp ce pentru trimestrul al doilea compania anticipează un declin al vânzărilor de peste 40%, relatează CNBC.

”În primele două luni ale trimestrului...totul a fost absolut normal. Iar apoi a avut loc o scădere dramatică la jumătatea lunii martie”, a declarat directorul general al Adidas, Kasper Rorsted, într-un interviu acordat CNBC.

Luni, compania a raportat o scădere de 19% a vânzărilor nete în primul trimestru, la 4,75 de miliarde de euro, ca urmare a închiderii a 70% dintre magazinele sale la nivel global, din cauza pandemiei de coronavirus.

În primul trimestru, Adidas a obţinut un profit net de 26 de milioane de euro, în scădere cu 96% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Adidas a explicat că din cauza incertitudinilor legate de durata măsurilor de închidere a magazinelor, nu poate oferi o estimare pentru rezultatele financiare anuale.

Comerţul electronic, descris de Adidas ca fiind ”singurul canal de vânzări care a rămas operaţional în majoritatea lumii”, a crescut cu 35%, dar nu a putut compensa pierderile provocate de închiderea magazinelor la nivel mondial.

Rorsted a declarat însă că, în pofida situaţiei actuale, industria articolelor sportive va avea o evoluţie favorabilă pe termen mediu, datorită concentrării mai mari a oamenilor pe sănătate şi fitness.

”Cred că de îndată ce oamenilor li se va permite să meargă afară, exerciţiile fizice vor creşte foarte rapid, pentru că aceştia au stat în case şase, opt, zece săptămâni. Cred că dorinţa de a merge afară şi de a face mişcare va fi destul de vizibilă”, a spus acesta.

Rorsted a mai sugerat că performanţele recente din China oferă un indiciu despre cum va arăta ieşirea din criză şi pentru restul lumii.

”Ceea ce am văzut în China în luna martie este o creştere în magazinele proprii, o creştere foarte puternică a comerţului electronic – am crescut cu 35% în trimestrul întâi, am crescut cu 55% la nivel global în luna martie în cazul comerţului electronic şi am crescut chiar mai rapid în China – şi observăm că tendinţa din China continuă şi în luna aprilie”, a spus Rorsted.

Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Special

Ultimele articole Toate articolele