
Polonezul Janusz Gol, 34 de ani, este al doilea transfer al lui Dinamo în noua eră a lui Pablo Cortacero, după Vlad Achim. Experimentatul mijlocaş defensiv va ajunge vineri la Bucureşti pentru a semna contractul, apoi se va alătura lotului condus de Gigi Mulţescu.
"Câinii" continuă să se întărească la mijlocul terenului şi, după ce l-au transferat pe Achim şi au demarat negocierile cu Mrzljak pentru rămânerea la club, au bătut palma cu Janusz Gol, mijlocaş central cu opt selecţii în naţionala Poloniei de-a lungul carierei. Gol vine în haită din postura de jucător liber de contract, aflându-se la finalul unei aventuri la Cracovia, acolo unde a împărţit vestiarul cu doi foşti jucători din Casa Liga 1, Sergiu Hanca şi Cornel Râpă.
Citește și
Gol, care e cotat la 350.000 de euro şi a mai jucat pentru Legia Varşovia, GKS Belchatow, Polonia-Stal şi Amkar Perm, în Rusia, va semna o înţelegere valabilă pentru un sezon, cu opţiune de prelungire pe încă unul, anunţă ProSport, şi va avea un salariu mare în Ştefan cel Mare, de 15.000 de euro/lună. Gol a debutat în naţionala Poloniei în 2010, a jucat în opt partide amicale, iar ultima oară a îmbrăcat tricoul ţării sale în 2012, într-o partidă de pegătire cu Estonia, 0-1, în care a prins 22 de minute.
