Ultima oră
S-a stabilit finala Campionatului Mondial la handbal feminin! Germania va înfrunta duminică Norvegia | VIDEO S-a stabilit finala Campionatului Mondial la handbal feminin! Germania va înfrunta duminică Norvegia | VIDEO
VIDEO | Robert Ilyes nu s-a mai abţinut după un nou eşec! Reacţie tăioasă a antrenorului de la Csikszereda: „Nu-mi vine să cred!” VIDEO | Robert Ilyes nu s-a mai abţinut după un nou eşec! Reacţie tăioasă a antrenorului de la Csikszereda: „Nu-mi vine să cred!”
VIDEO | Daniel Pancu visează la play-off după al treilea succes pe banca CFR-ului: „Vom vedea din ianuarie ce va fi” VIDEO | Daniel Pancu visează la play-off după al treilea succes pe banca CFR-ului: „Vom vedea din ianuarie ce va fi”
CFR Cluj a dat lovitura! Ardelenii şi-au luat un adevărat „killer” : „Printre cei mai buni din campionat” | EXCLUSIV CFR Cluj a dat lovitura! Ardelenii şi-au luat un adevărat „killer” : „Printre cei mai buni din campionat” | EXCLUSIV
VIDEO | Mario Camora a pus sub semnul întrebării jocul echipei sale în repriza secundă: „Am tremurat, nu ştiu de ce” VIDEO | Mario Camora a pus sub semnul întrebării jocul echipei sale în repriza secundă: „Am tremurat, nu ştiu de ce”
VIDEO | Surpriză de proporţii! Deţinătoarea trofeului, Franţa, a fost eliminată de Germania în semifinalele Campionatului Mondial VIDEO | Surpriză de proporţii! Deţinătoarea trofeului, Franţa, a fost eliminată de Germania în semifinalele Campionatului Mondial

Antrenorul FCSB-ului nu a mai suportat, după meciul din Gruia: ”Nu e penalty!”

FCSB Publicat pe 1 sep 2025
mail-share icon Email

FCSB a încheiat la egalitate duminică seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia CFR Cluj, în etapa a opta din Superliga.

 

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38227/22149349/1/fcsb-fc-arges-superliga-superbet-24-08-2025-1.jpg

Clujenii au atacat încă din startul meciului, Târnovanu intervenind în primul minut la devierea lui Louis Munteanu. În minutul 17 Alin Fică a şutat peste poarta oaspeţilor, un minut mai târziu a fost rândul lui Louis Munteanu să şuteze, iar minutul 19 a adus deschiderea scorului. Djokovic a înscris cu o lovitură de cap, la un corner şi clujenii conduceau cu 1-0. Hindrich a blocat şutul din careu al lui Cisotti, în minutul 25, pentru ca în minutul 42 bucureştenii să primească un penalti, după verificarea VAR, pentru un henţ al lui Kresic la o lovitură de cap a lui Florin Tănase.

Tot Tănase a executat penalti-ul şi a egalat, marcând cel de-al cincilea său gol stagional. În minutul 45+1 Emerllahu a înscris cu o lovitură de cap, din şase metri, şi gazdele au intrat cu avantaj minim la pauză. Louis Munteanu a înscris în minutul 66, dar golul a fost anulat din cauza unei poziţii de ofsaid. Bucureştenii au ratat în minutul 70, prin Olaru, şi în minutul 80, prin Cisotti, apoi Alibec a cerut penalti după ce a fost ţinut de tricou, în careu, de Matei Ilie, însă oaspeţii au reuşit să egaleze. Radunovic a centrat în minutul 87 şi Cisotti a înscris cu o lovitură de cap.

În al treilea minut al prelungirilor, Aly Abeid l-a lovit în faţă pe Şut, în propriul careu, şi a fost eliminat cu roşu direct. S-a terminat 2-2 şi cele două echipe nu părăsesc subsolul clasamentului, rămân pe locurile 13 (FCSB) şi 14 (CFR), cu câte şase puncte.

La finalul meciului, Elias Charalambous a oferit mai multe declaraţii. Antrenorul nu a fost mulţumit de anumite decizii de arbitraj. 

"Ok, am primit un gol devreme, după asta am încercat să marcăm, să ne revenim, cred că am reuşit. Apoi, din păcate, chiar înaintea pauzei CFR a marcat un alt gol care ne-a îngreunat treaba. În repriza a doua am dominat, dacă am fi marcat mai devreme, cred că am fi obţinut victoria. Adversara s-a apărat timp de 45 de minute. Am marcat destul de târziu. Dacă o echipă ar fi trebuit să câştige meciul, ar fi trebuit să câştigăm noi.

Acum, să vorbim despre ultima fază, poate am uitat ce ştim despre regulament. Dacă mingea, aşa cum spune arbitrul nu e în joc, se dă roşu. Dacă nu e în joc, se dă corner, aşa ştiam eu regulile. Dacă mingea e în joc, e penalty. Nu înţeleg cum nu e nici penalty, nici corner, dar e roşu.

Cu Radunovic, a tras tricoul adversarului (n.r. Armstrong, cu Dinamo), azi au tras tricoul lui Alibec, nu e penalty. Niciodată nu vorbesc de arbitraj, dar câteodată trebuie să vorbeşti. Nu suntem proşti. Sigur, sunt surprins de ceea ce am văzut. Am vorbit cu arbitrul, dacă mingea nu e în joc, e corner. Dacă e în joc, dai penalty. N-am înţeles.

Am avut meci joi, acum o deplasare dificilă, puteam să marcăm mai multe. E mai bine să iei un punct decât niciunul. Trebuie să fim mai concentraţi, ăsta e fotbalul.

Ok, ăsta e fotbalul, toţi jucătorii sunt nemulţumiţi atunci când sunt înlocuiţi, nu e vorba doar despre Vlad (n.r. Chiricheş). Din păcate a fost greu pentru el, ăsta e fotbalul, continuăm.

Bîrligea a simţit ceva, vedem mâine cum este. Repet, e mai bine să iei un punct faţă de niciunul. E un drum lung, acum avem o pauză apoi vom reveni mai puternici, să jucăm mai bine de acum încolo", a declarat Elias Charalambous.

mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

FCSB

Ultimele articole Toate articolele