
Gigi Becali a explicat, marţi, motivul pentru care nu a acceptat să negocieze pentru Deian Sorescu (23 de ani), vedeta lui Dinamo propusă la FCSB de către fanii-acţionari din DDB.
Pe lângă faptul că are dubluri pe posturile pe care joacă cel mai bun fotbalist din Ştefan cel Mare, nici bugetul de salarii nu-i permite latifundiarului din Pipera să facă o asemenea mutare:
Citește și
"Ce să fac cu Sorescu? Avem dubluri pe fiecare post. Nu mai am treabă. Nu mă mai interesează niciun jucător! Ce să mai fac cu ei? Avem o strategie, nu te joci aşa.
La CFR Cluj e altă strategie. Noi avem un buget de salarii de 400-500.000 de euro pe lună. Să mă duc la 700.000 de euro ca CFR? Că acolo cam atât e. Dar e treaba celor de acolo, ei au altă strategie.
Eu stau liniştit acum. Am riscat şi eu, când am luat tineri. Acum se văd roadele. Puteam să iau şi eu jucători de 28 de ani şi luam campionatul, dar şi aşa am pierdut la limită. Nu mai riscăm. Trebuie avem grijă, să ne acoperim, ca să nu ne îngheţe picioarele", a spus Becali, pentru gsp.ro.
Patronul roş-albaştrilor nu a vrut să audă despre această afacere, chiar dacă Sorescu a dat un randament bun în ultima perioadă şi a avut o prestaţie excelentă pe Wembley, în amicalul pierdut de România contra Angliei, 0-1 înainte de EURO. Asta pentru că locurile din atac sunt ocupate de "perlele" Coman, Moruţan şi Octavian Popescu, iar Haruţ şi Vali Creţu se luptă pentru postul de titular în banda dreaptă a apărării. Astfel, Becali consideră că 500.000 de euro ar fi o investiţie prea mare pentru Sorescu, cel care, până la 23 de ani, nu are un background necesar unui eventual transfer pe bani mulţi.
Alături de Steliano Filip, Sorescu e unul dintre cei doi jucători din Şoseaua Ştefan cel Mare plătiţi la zi, iar la începutul acestei perioade de transferuri a fost dorit de polonezii de la Legia Varşovia.
