Laurenţiu Reghecampf a fost prezentat astăzi şi a devenit oficial noul antrenor al FCSB. Tehnicianul în vârstă de 51 de ani va avea, astfel, al treilea mandat la conducerea echipei ”roş-albastre”.
Citește și

Reghecampf îşi va începe noul mandat la gruparea roş-albaştrilor pe 10 octombrie, cu un meci de campionat împotriva Oţelului, pe Arena Naţională. FCSB se află într-o situaţie dificilă, pe locul 11 în SuperLiga, cu doar 12 puncte adunate în 10 etape.
Invitat în studioul Fotbal Show, Aurel Ţicleanu a explicat că primul pas ar trebui să fie reprezentat de comunicarea cu fotbaliştii. În opinia sa, Reghecampf trebuie să discute individual cu fiecare jucător pentru a afla cum îşi vede acesta rolul în echipă şi care sunt poziţiile în care se simte cel mai confortabil.
"În primul rând la comunicarea cu jucătorii, trebuie să îi cunoască, să le ceară părerea. Aşa i-ai văzut, ai văzut că jocul nu prea merge, ce să înţelegi. Trebuie să vorbeşti cu fiecare despre el din punct de vedere individual, rolul lui în echipă, unde se vede.
Fiecare jucător trebuie să aibă 1-2 poziţii preferate, pentru că tu nu poţi să îi garantezi unui jucător că joacă numai în poziţia aia. Că la un moment dat s-ar putea să ai accidentări, suspendări, trebuie undeva să ţii cont şi de el.
Din punct de vedere fizic, vorbeam că este un dezechilibru şi după aceea e vorba despre o înţelegere a jocului. Din discuţiile cu ei, din testele fizice pe care o să le dea, o să stabiliească o anumită strategie de abordare a jocului, inclusiv sistemul de joc." , a declarat Aurel Ţicleanu, în exclusivitate pentru Prima Sport.
Reghecampf începe al treilea mandat pe banca FCSB-ului
Laurenţiu Reghecampf cunoaşte foarte bine atmosfera de la FCSB, unde a mai avut două mandate, între 2012 şi 2014, respectiv 2015 şi 2017. La prima experienţă pe banca roş-albaştrilor a bifat 103 partide, cu o medie de 2,10 puncte pe meci, iar la revenire a condus echipa în 73 de jocuri, cu o medie de 1,79 puncte.
Cele mai importante performanţe ale sale la FCSB au venit în primul mandat, când a cucerit două titluri consecutive, în sezoanele 2012/2013 şi 2013/2014. În palmaresul obţinut alături de bucureşteni mai figurează Supercupa României din 2013 şi Cupa Ligii din 2016.
Reghecampf şi-a început cariera de antrenor la Voinţa Snagov, iar de-a lungul timpului a pregătit mai multe formaţii din România şi din străinătate, printre care Gloria Bistriţa, Concordia Chiajna, Universitatea Craiova, Al-Hilal, Al-Wahda, Neftci Baku şi Esperance Tunis.
