Reprezentativa României a fost învinsă, scor 4-2 (3-1), luni seară, de naţionala Bosniei-Herţegovina, în primul meci oficial pe teren propriu din al doilea mandat al lui Gheorghe Hagi.
Citește și

Partida de pe Arena Naţională, care a contat pentru Liga Naţiunilor, s-a disputat fără spectatori.
Oaspeţii ne-au arătat încă din start că au venit la Bucureşti să câştige şi Tabakovic a scăpat singur cu Ionuţ Radu, dar a şutat pe lângă poartă, în minutul 7, pentru ca Gigovic să deschidă scorul din centrarea lui Bajraktarevic, cinci minute mai târziu. În minutul 19 Muharemovic a majorat avantajul bosniacilor, înălţându-se nederanjat dintre fundaşii tricolori şi înscriind cu o lovitură de cap.
Primul şut pe poartă al echipei noastre a venit în minutul 22, la execuţia lui Stanciu, mingea fiind respinsă în corner de Zlomislic. După un minut, Bîrligea a trimis din careul mic, însă portarul bosniac a reţinut.
Golul tricolorilor a venit în minutul 29, când Eissat a centrat şi Bîrligea a înscris cu capul. La pauză a fost însă tot o diferenţă de două goluri pe tabelă, pentru că Tabakovic a marcat şi el, în minutul 40.
După pauză, Bajraktarevic a centrat perfect pentru Mahmic şi acesta a înscris cu capul, profitând de o lipsă de reacţie a fundaşilor noştri. Cicâldău a reuşit să înscrie şi el, în minutul 62, cu un gol superb - şut din voleu, de la distanţă, iar Lukic - abia intrat în joc, a ratat în minutul 78, trimiţând puţin pe lângă poartă.
Elevii lui Hagi au trimis mingea în plasă, în minutul 89, prin Bîrligea, dar golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid la Louis Munteanu şi România - Bosnia s-a terminat 2-4, după o prestaţie foarte slabă a "echipei experiment" trimisă de selecţioner pe teren.
Tricolorii sunt ultimii în grupa a 4-a din Divizia B, fără puncte. Următorul meci al României se va disputa vineri, cu Polonia, în deplasare.
La Prima Sport, Cornel Dinu a tras concluziile după primele două partide ale României din Liga Naţiunilor, încheiate cu înfrângeri în faţa Suediei, scor 1-2, şi Bosniei şi Herţegovinei, scor 2-4.
Fostul selecţioner a evidenţiat mai multe probleme din echipa pregătită de Gică Hagi, dar a remarcat şi doi jucători pe care îi vede cu potenţial.
Lisav Eissat şi David Matei sunt fotbaliştii care i-au atras atenţia lui Dinu, fostul internaţional considerând că aceştia pot reprezenta soluţii pentru viitorul echipei naţionale.
”Poate fi considerat un câştig pentru naţională!”
”Cred că se poate face din acest fond de jucători la care a apelat Gică Hagi, că a anunţat vreo 40 de jucători. Trebuie să restructureze la 24-25 de jucători, cum au fost loturile participante la ultima Cupă Mondială, de 26. La fel trebuie să facă şi Gică Hagi şi are posibilităţi să producă o formulă competitivă de 17 jucători, cu două sisteme la care să apelezi maxim.
Sunt adeptul a patru jucători pe linia de fund, să fie clar cine joacă în mijloc, pe părţi, în atac. Zonele clare trebuie să existe şi nu am văzut. Lisav Eissat poate fi considerat un câştig pentru naţională ca fundaş stânga, deşi la primul gol a greşit, când a fost depăşit. David Matei ar mai fi, că şi Hagi a fost aruncat în luptă la 16 ani”, a declarat Cornel Dinu, la Prima Sport.
