
Cosmin Contra a semnat cu Dinamo, dar şi-a luat anumite măsuri de precauţie în contract. De ce? Pentru că nu îi cunoaşte pe spaniolii care au preluat clubul şi vrea să fie sigur că nu va avea de suferit într-un anumit moment. Ciprian Marica a declarat că a vorbit cu Contra şi i-a spus toate aceste lucruri.
”Am vorbit cu Cosmin Contra, îmi spunea că are ceva emoţii. Speră ca lucrurile discutate să fie reale, pentru că din câte înţeleg de la el, au planuri mari. Sa sperăm că că se adevereşte ce au spus. Contractual vorbind, Cosmin şi-a luat măsuri, dar până nu vezi ceva concret, nu vezi că se întâmplă anumite lucruri, ce garanţie poţi avea? E greu să ai o siguranţă altfel. Putem doar să sperăm că au cele mai bune intenţii.
Citește și
Cred că spaniolii înţeleg dimensiunea lui Dinamo şi aşteptările pe care le au oamenii de la ei. Nimeni nu-i cunoaşte personal pe aceşti spanioli. La toate conexiunile pe care noi, românii, le avem în Spania, nu am avut contact cu ei, nu îi ştim. Avem supoziţii, semne de întrebare. Par să-şi dorească să construiască un proiect frumos aici”, a declarat Marica la Pro X.
Clubul Dinamo a anunţat, miercuri, că fostul selecţioner al primei reprezentative, Cosmin Contra, este noul antrenor al echipei din Ştefan cel Mare. Cosmin Contra i-a luat locul lui Gigi Mulţescu, care a fost demis miercuri din funcţia de antrenor, dar va rămâne în club, într-o altă funcţie care urmează să fie anunţată zilele viitoare.
Cosmin Contra a mai antrenat Dinamo în perioada februarie-septembrie 2017. A reuşit să câştige o Cupă a României, dar mai are una în palmares, cu Petrolul în 2013.
