David Popovici a revenit în ţară, duminică seară, după participarea la Campionatul Mondial din Singapore, unde a câştigat două medalii de aur. El a declarat că s-a autodepăşit în Singapore şi că este mândru în special de faptul că deşi a fost foarte aproape de a renunţa la concurs a găsit puterea de a continua.
“Suntem rupţi de oboseală. A fost o întreagă experienţă, un concurs pentru mine revelator, în care am reuşit să mă autodepăşesc foarte mult. Sunt foarte mândru de mine. Mult mai mândru decât de medalii şi timpi sunt de faptul că deşi am vrut să renunţ şi am fost aproape de a renunţa am găsit cumva puterea în mine să continui şi să-mi demonstrez că pot şi că poate n-ar trebui să mă îndoiesc atât de mult de mine. Cât mai mulţi sportivi ar trebui să vorbească de astfel de momente, deşi pare un tabu”, a spus Popovici.
El a precizat că pentru el urmează o vacanţă. “Următorul pas este să avem o vacanţă frumoasă, să îmi conduc maşina, să învăţ să gătesc, să iau permisul de motor, să petrec timp cu familia...”.
David Popovici a explicat şi de ce nu a vrut să fie primit la Salonul Oficial al aeroportului: “Nu am vrut la salonul oficial, am organizat un salon neoficial care ne place mult mai mult. Este un pic prea oficial salonul oficial. Prefer o sosire la care să aibă acces şi oamenii care se întâmplă să aştepte pe cineva iubit”.
Înainte de sosirea în România, Popovici a postat un mesaj în social media despre emoţiile dinaintea curselor, pe care le iubeşte, deoarece în acele momente se simte “cel mai viu”.
“Ştiţi ce iubesc la înot? E emoţia dinaintea cursei, când stai în sala de aşteptare alături de cei mai buni 7 oameni din lume la disciplina respectivă – simţi tensiunea din aer, ştii că toţi vor să câştige... vor să ducă acasă medalia de aur şi să dea tot ce au mai bun. Exact în acele momente simţi că timpul se opreşte şi totul devine stresant şi înfricoşător, când mintea îţi este inundată de gânduri de îndoială, încredere, frică şi succes. Pentru mine, acelea sunt momentele în care mă simt cel mai viu – când ceva din adâncul meu, nu ştiu ce, reuşeşte să mă convingă că pot să o fac, că sunt suficient de bun şi că toate îndoielile şi frica de eşec nu fac decât să mă împingă înainte, ajutându-mă să devin un om mai bun şi mai curajos.
Dacă nu ar fi fost familia mea iubitoare şi echipa care mă susţine, nu aş fi persoana care sunt astăzi. Îi iubesc şi iubesc înotul”.
