Ultima oră
VIDEO | CFR Cluj - Dinamo 2-2. ”Câinii” au o revenire fabuloasă într-un meci ce părea compromis VIDEO | CFR Cluj - Dinamo 2-2. ”Câinii” au o revenire fabuloasă într-un meci ce părea compromis
Cristi Săpunaru, gata să înceapă o nouă carieră! Echipa din Liga 2 care îl vrea antrenor Cristi Săpunaru, gata să înceapă o nouă carieră! Echipa din Liga 2 care îl vrea antrenor
Ionuţ Radu a scăpat fără gol primit din meciul cu Betis Sevilla, formaţie ce evoluează în Liga Campionilor Ionuţ Radu a scăpat fără gol primit din meciul cu Betis Sevilla, formaţie ce evoluează în Liga Campionilor
"Nu e posibil! Pancu a mai fost pe cai mari la Rapid şi a plecat cu coada între picioare" . Tiradă devastatoare a fostului patron din SuperLiga după ce Rapid a fost umilită de FCSB "Nu e posibil! Pancu a mai fost pe cai mari la Rapid şi a plecat cu coada între picioare" . Tiradă devastatoare a fostului patron din SuperLiga după ce Rapid a fost umilită de FCSB
SCM Poli Timişoara, calificare lejeră în turul III al European Cup, după dubla cu Granitas SCM Poli Timişoara, calificare lejeră în turul III al European Cup, după dubla cu Granitas
Start în Cupa Mondială de Schi Alpin! Lucas Pinheiro Braathen a câştigat slalomul uriaş de la Solden Start în Cupa Mondială de Schi Alpin! Lucas Pinheiro Braathen a câştigat slalomul uriaş de la Solden

Discursul lui Pancu după FCSB - Rapid 4-1 a stârnit reacţii dure: "Se vaită încontinuu! Nu îi lipseşte nimic acestei echipe" | VIDEO EXCLUSIV

Rapid Publicat de Prima Sport astăzi, 19:00
Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email

Daniel Pancu a stârnit reacţii după ce a explicat înfrângerea Rapidului cu FCSB, scor 1-4, prin problemele pe care le-a observat la echipă în meciurile importante. Claudiu Vaişcovici şi Cosmin Băleanu au contestat discursul tehnicianului, invocând atât declaraţiile sale anterioare despre valoarea lotului, cât şi condiţiile de care beneficiază giuleştenii.

 

 

Rapid a încheiat prima repriză a derby-ului de pe Arena Naţională în avantaj, după golul marcat de Stojilkovic în minutul 11, însă FCSB a întors rezultatul după pauză şi s-a impus cu 4-1. La final, Pancu a recunoscut superioritatea adversarilor şi a spus că începe să înţeleagă de ce Rapid a avut dificultăţi în play-off în sezoanele precedente.

Daniel Pancu, criticat pentru declaraţiile de la finalul derby-ului

”Nu mă aşteptam de maniera aceasta, a fost foarte greu, foarte greu, multe victorii la rând, aduse cu spirit şi valoarea jucătorilor din atac, greu, greu, oricât am discuta zilele astea, greu ca mintea jucătorilor să reacţioneze. Ştiam că va fi un FCSB mai puternic decât în acest campionat, îl simţeam, ştiam, şi nu numai mintea.

Înţeleg unele lucruri legate de play-off, de unele evoluţii din play-off, noi azi nu am fost în control nici măcar o dată, nimic, nimic. După ce am marcat au fost mingi plouate, pierdute la mijlocul terenului, sunt lucruri împotriva cărora, când joci cu echipe de play-off, îmi aduc explicaţii clare. Regret enorm, din păcate i-am făcut pe suporteri mai nefericiţi ca niciodată”, a declarat antrenorul giuleştenilor.

Claudiu Vaişcovici a pus sub semnul întrebării mesajul transmis de Pancu, amintind că acesta a susţinut în repetate rânduri că jucătorii săi au valoare. Fostul fotbalist a adăugat că declaraţiile antrenorului ar putea indica, de fapt, o problemă de valoare a lotului în partidele de acest nivel. 

"Eu stau şi mă gândesc, când a spus adevărul? Când a preluat echipa şi până etapa asta tot timpul a repetat că jucătorii au valoare, că jucătorii sunt buni ori acum, după meciul ăsta, când a spus că nu au putut să facă nimic, înseamnă că e puţină lipsă de valoare dacă nu poţi te impui ca jucător la meciuri de genul ăsta.

Poate s-a referit că înţelege de ce în play-off au avut rezultatele pe care le-au avut." , a declarat Claudiu Vaişcovici, în exclusivitate pentru Prima Sport.

Cosmin Băleanu a avut o reacţie şi mai fermă, criticând nemulţumirile exprimate de tehnician în raport cu resursele clubului. Comentatorul a amintit că Rapid dispune de salarii competitive, condiţii bune de pregătire, deplasări cu avionul şi sprijinul suporterilor.

Acesta a contestat şi legătura dintre actualul lot şi rezultatele din sezoanele precedente, argumentând că nouă dintre fotbaliştii utilizaţi în derby nu evoluau la Rapid în sezonul trecut.

"Pancu vine şi spune, lăsând la o parte că se vaită încontinuu, în condiţiile în care Rapidul are printre cele mai bune salarii din campionat, printre cele mai bune condiţii pe care le are o echipă din campionat.

Cantonament nou, bază nouă, deplasare cu avionul, 5 stele, 7 stele. Nu lipseşte nimic acestei echipe. Gazonul de acasă, dar a avut gazon bun ieri. Deci acestei echipe nu îi lipseşte nimic, nu îi lipsesc suporterii.

Are 5 victorii la rând, iar Pancu vine şi spune că acum înţelege de ce au avut probleme în play-off. Măi, Daniel Pancu, ieri la Rapid au jucat 9 fotbalişti care nu au fost la Rapid sezonul trecut. Ce probleme au avut oamenii ăştia în play-off?! Că nu erau la Rapid. În primul 11 sunt jumate. Asta e realitatea. " , a declarat Băleanu.

Înfrângerea cu FCSB a pus capăt seriei de cinci victorii consecutive a Rapidului în campionat. Giuleştenii se pregătesc acum pentru partida din Cupa României cu Corvinul Hunedoara.

Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Rapid

Ultimele articole Toate articolele