Băiatul ăsta mi-a dat de lucru. Mă refer la Elvir Koljic, bosniacul de 23 de ani din atacul Universităţii Craiova, cel care a reuşit şapte goluri în şapte etape. O astfel de intrare în fotbalul românesc te obligă la tot felul de investigaţii profesionale.
Noi, ziariştii, ar trebui să ne interesăm ce mănâncă, ce iubeşte, ce urăşte, cum s-a născut, cum a crescut, pe cine a admirat, ce mărime poartă la ghete sau ce face când nu dă goluri. Chestiuni gazetăreşti, deprinderi aproape uitate.
Apropo, sper că n-am uitat să admirăm, să fim curioşi sau să ne lăsăm surprinşi în lumea aceasta în care nu mai vedem frumosul de banalele şi obositoarele şocuri sau exclusivităţi zilnice.
Citește și
Şi fără nostalgii, vă rog. Dacă-i sunăm acum pe Cămătaru sau pe Craioveanu, din „noul Dzeko” nu-l vor scoate pe Koljic, pun pariu. Parcă, văd deja titlurile. Nu de alta, dar deja e coleg cu mai marii Edin sau Pjanic la naţionala ţării sale.
Aşadar, mă pusei să-i analizez cele şapte goluri pe care le-a dat după doar primele sale şapte etape în campionatul românesc. Repede, până nu se opreşte, mi-am zis.
Două, cu capul. Alte două, din penalty. Trei, din acţiune. Cam aşa a marcat.
Concluzia e că toate cele şapte au fost înscrise după o singură atingere a balonului! Şapte şuturi, în limbaj statistic, fără pregătiri îndelungi, fără s-o tot moşmondească. Când dă la poartă, o face năprasnic cu dreptul. Stângul, deocamdată, îl ţine pentru altele. Dar noi îl aşteptăm.
Şapte atingeri mortale, şapte goluri, şapte etape. Băiatul ăsta şi-a greşit menirea. Să meargă repede la tir că-l face uitat şi pe Vasili Zaiţev.
Miroase a destin măreţ.
Dacă mă înşel, înseamnă că mi s-a rablagit mie simţul olfactiv sau defensivele din Liga 1 stau şi mai rău la capitolul ăsta. Vom vedea în timp.
Până ne lămurim, Mitriţă, Ţucudean şi Gnohere să-şi eficientizeze salvele, pentru că Elvir Koljic le-a dat un avans de vreo şase etape până când şi-a făcut apariţia pe aici şi deja le suflă în visurile de golgheteri.
Aşadar, când joacă atacantul bosniac din Bănie, portarii adverşi să stea mereu pe vârfuri, spectatorii să-şi scoată ochii din telefoane, iar regizorii de transmisie să fixeze o cameră pe Koljic.
Pentru că ăsta micu’ trage cum respiră.
Cristian Aszalos
