Ultima oră
Mamma Mia, ce gol! Italianul Ndour a marcat de la 70 de metri în victoria naţionalei de tineret a Italiei cu Polonia Mamma Mia, ce gol! Italianul Ndour a marcat de la 70 de metri în victoria naţionalei de tineret a Italiei cu Polonia
Gică Hagi, anunţul momentului despre viitorul său pe banca naţionalei: "Atunci plec! Ajunge cu Generaţia de Aur" Gică Hagi, anunţul momentului despre viitorul său pe banca naţionalei: "Atunci plec! Ajunge cu Generaţia de Aur"
Viktor Gyokeres, ”călăul” României pe Arena Naţională. ”Ei au controlat destul de bine jocul în repriza a doua” Viktor Gyokeres, ”călăul” României pe Arena Naţională. ”Ei au controlat destul de bine jocul în repriza a doua”
Răzvan Marin nu îşi explică al patrulea eşec consecutiv. ”E greu, e o nouă seară tristă pentru noi şi pentru toţi românii” Răzvan Marin nu îşi explică al patrulea eşec consecutiv. ”E greu, e o nouă seară tristă pentru noi şi pentru toţi românii”
”Progresăm pe teren şi în afara acestuia”. Selecţionerul Suediei, încântat de elevii săi ”Progresăm pe teren şi în afara acestuia”. Selecţionerul Suediei, încântat de elevii săi
Florin Prunea nu s-a mai abţinut după a 4-a înfrângere consecutivă a României cu Gică Hagi pe bancă: "Suntem Andorra să jucăm fără obiectiv? Cum adică 4 meciuri, 4 înfrângeri?" Florin Prunea nu s-a mai abţinut după a 4-a înfrângere consecutivă a României cu Gică Hagi pe bancă: "Suntem Andorra să jucăm fără obiectiv? Cum adică 4 meciuri, 4 înfrângeri?"

Trei probleme mari pentru Gică Hagi. Ei sunt jucătorii care îi dau bătăi de cap selecţionerului

Editoriale Publicat de Macicasan Vlad pe 8 sep 2026
Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email

Gică Hagi a anunţat lotul preliminar din care va convoca jucătorii cu care va aborda primele patru partide din Nations League. Au fost “puşi în gardă” 48 de jucători, dintre care 29 sunt fotbalişti care evoluează în străinătate. Majoritatea au evoluţii constante pentru echipe lor, dar sunt trei fotbalişti “cu greutate” care îi dau bătăi de cap lui Gică Hagi, pentru că nu-şi găsesc locul în echipele lor şi au adunat foarte puţine minute în debutul de campionat. 

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38117/22709567/1/georgia-romania-amical-02-06-2026-2.jpg


 

Hagi şi-a exasperat antrenorul şi a fost schimbat în minutul 40

Unul dintre ei este chiar fiul selecţionerului. Ianis Hagi a lipsit în primele două etape din noul sezon, din pricina unor probleme medicale. A intrat în ultimele 16 minute ale meciului din etapa 3, iar în jocul de ieri a trăit o nouă mare dezamăgire în tricoul lui Antalyaspor. Ianis Hagi a început titular, dar a fost schimbat în minutul 40. Antrenorul portughez al lui Ianis a fost atât de dezamăgit de jocul decarului încât n-a mai aşteptat pauza şi l-a schimbat, cu toate că scorul era 0-0. “Ianis nu a avut mingea, nu a câştigat duelurile. Aşa am decis eu. Aveam nevoie să aduc puţin mai multă viteză, să fim puţin mai agresivi în dueluri şi, ţinând cont de toate aceste aspecte, am hotărât să-l schimb pe Hagi”, a spus Joao Pereira, după meci, conform gsp.ro. Alanyaspor a câştigat deplasarea de la Rizespor (1-0), iar cifrele lui Ianis Hagi întăresc ce a spus antrenorul. Fiul lui Gică Hagi a atins mingea de 20 ori, în 40 de minute şi a dat 9 pase bune.

A ratat toate cele 4 driblinguri încercate şi a pierdut posesia de 8 ori. În defensivă, a câştigat două dueluri din 4, conform datelor oferite de Sofascore.

Man e rezerva lui Perisic şi PSV i-a mai cumpărat un concurent pe post

Alt jucător important al echipei naţionale care are probleme în acest început de sezon este Dennis Man. Acesta a ratat transferul la Atalanta sau Lazio şi nu a mai fost inclus în lotul lui PSV, în ultimele două etape, în victoriile din deplasare cu Utrecht (6-1) şi Ajax (3-1). Şi până atunci, Dennis Man a pierdut duelul cu Perisic pentru titularizare şi a avut evoluţii episodice, în special pe final de jocuri. Mai nou, Man a mai primit o veste proastă.

PSV i-a mai adus încă un concurent pe post. Sami Ouaissa, un mijlocaş dreapta de 21 de ani, cu origini marocane, care a fost cumpărat cu 9 milioane de euro, de la NEC Nijmegen. „Prin venirea lui Sami, adăugăm încă un jucător de valoare lotului nostru. A existat interes atât pentru Man, cât şi pentru Bajraktarevic, iar noi am ţinut cont de acest lucru atunci când l-am transferat pe Ouaissa. Man şi-a exprimat clar dorinţa de a rămâne, fără îndoială. Bajraktarevic nu a făcut acest lucru. Mai sunt şi câteva pieţe de transferuri deschise”, a spus directorul tehnic de la PSV, Earnest Steward, pentru presa olandeză. Pare că viitorul lui Man la Eindhoven va fi tot mai incert şi mai problematic.

Olaru a pierdut lupta pentru titularizare, cu un suedez. “Olaru poate că i-a dat o scurtă sperietură, însă nu are nicio intenţie să renunţe la locul său de titular” 

Al treilea jucător important al României cu probleme la echipa de club este Darius Olaru. După transferul la Union Saint-Gilloise, acesta a început sezonul ca titular, dar s-a accidentat şi şi-a pierdut locul în echipă. În ultimele două meciuri a intrat doar pe final, iar presa din Belgia scrie că un suedez este preferat în locul lui. “Darius Olaru poate că i-a dat o scurtă sperietură, însă Besfort Zeneli (23 de ani) nu are nicio intenţie să renunţe la locul său de titular la Union. Cele patru pase decisive reuşite în cinci meciuri de campionat i-au consolidat cu siguranţă poziţia, iar în partida cu Charleroi a mai adăugat una la palmaresul său.

„Acum sper să fac acel pas înainte”, a declarat mijlocaşul suedez. Deocamdată, Zeneli pare să aibă locul asigurat la mijlocul terenului echipei Union, deşi a început ca rezervă în Supercupă şi în primul meci împotriva celor de la Bodø/Glimt, lăsându-i locul lui Darius Olaru, jucător transferat în vară. „Fireşte, am revenit în lot cu doar o săptămână şi jumătate înaintea Supercupei, ceea ce a însemnat că nu petrecusem prea mult timp alături de grup”, explică Zeneli, care a ajuns în optimile de finală ale Cupei Mondiale alături de Suedia. În ciuda sosirii experimentatului Olaru, configuraţia liniei de mijloc a rămas, pentru moment, neschimbată faţă de sezonul trecut”, scrie într-un articol al site-ului www.nieuwsblad.be.

Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email
viewscnt

Editoriale

Ultimele articole Toate articolele