Cupa Mondială nu este pentru fricoşi. Nu e loc pentru cei care caută alibiuri şi se blindează cu veste de salvare sau explicaţii prin care să scape basma curată.
Citește și
Este plină România de astfel de antrenori. Actualul Mondial ne arată că victoria este a celor care nu se tem să ia decizii, indiferent de consecinţe. Şi despre cât de important este rolul antrenorului, la orice nivel, chiar dacă uneori tindem să credem că este mai mult un rol decorativ, într-un cadru în care strălucesc vedetele din teren. “Ce mare lucru este să antrenezi o naţională plină de staruri? Joacă singuri. Important este să nu-ţi uiţi sacoul, la hotel şi să pară că te agiţi pe margine”. Nu este chiar aşa.
Au fost două momente în care antrenorii au avut un impact major în meciurile din 16-imi. Momente în care oamenii în sacou au schimbat istoria, prin deciziile pe care le-au luat. În condiţii de presiune teribilă, de stres maxim şi simţind intens un vapor rece de prejudecăţi deasupra capului, care ar fi dus la un proces aspru, în cazul unui eşec.
Momentul de “nebunie” a lui Rudi Garcia
Minutul 56 al partidei Belgia - Senegal. Este 2-0 pentru africani şi ce a mai rămas din “Generaţia de Aur” a Belgiei pare că doar priveşte, inertă şi neputincioasă, cum se trage cortina. Este momentul în care francezul Rudi Garcia pariază totul pe propria intuiţie. Alege să îşi susţină valorile şi principiile, aproape cu nebunia unui martir. Îi scoate din teren pe De Bruyne şi Doku. Câţi antrenori ar fi avut curajul să renunţe la superstarul echipei şi la cel mai valoros jucător, în cel mai greu moment? Ar fi fost “executat” ca vrăjitoarele din Massachusetts, dacă Belgia ar fi pierdut meciul. Că tot se desfăşoară acţiunea în Statele Unite. Istoria nu l-ar fi iertat niciodată. Dar Rudi Garcia a avut curaj şi a îndrăzneala sa l-a făcut câştigător.
Roberto Martinez împotriva lumii
Două zile mai târziu. Minutul 81 al partidei Portugalia - Croaţia. Est-europenii tocmai marchează, dar lusitanii au şansa ca un mic offside să se vadă la VAR. Este momentul în care spaniolul Roberto Martinez îşi pune pe masă contractul cu Federaţia Portugheză şi îşi pune în cap miliarde de “viciaţi” ai fotbalului. Nu-şi mai permite să ţină în teren un Cristiano Ronaldo mult prea lent pentru acest Mondial şi foarte obosit. Are nevoie de un om în plus la mijlocul terenului. Unul capabil să alerge. Iar pe tabela arbitrului de rezervă apare numărul 7. Cristiano Ronaldo este uluit.
Nu-i vine să creadă şi are un moment în care nu vrea să accepte schimbarea. Nu are de ales şi cu o faţă de copil chemat în casă după câteva ore de joacă, acceptă. Îi aruncă o privire scârbită lui Roberto Martinez, iar jocul se reia. Portugalia pune din nou stăpânire pe meci şi marchează, iar Cristiano Ronaldo rămâne la Mondial. În caz de eşec, decizia era “sinucigaşă” pentru Roberto Martinez. Nimeni nu ar fi avut milă de cel care l-a scos urât din scenă pe marele CR7, la ultimul său Campionat Mondial.
“Nimeni nu e profet în ţara lui”. Lecţia despre curaj
Ce au în comun Rudi Garcia şi Roberto Martinez, pe lângă curajul nebun de a lua decizii radicale şi aş respecta principiile în momente critice? Ambii sunt selecţioneri străini şi poate că nu le pasă atât de mult de ce va zice gura lumii în ţările ale căror naţionale le pregătesc. Pentru că “nimeni nu e profet în ţara lui”. Dar cei doi n-au făcut doar nişte schimbări. Au predat o lecţie despre curajul de a-ţi respecta principiile în care crezi, în ciuda riscului pe care îl presupune acţiunea ta.
