Citește și
Mircea Lucescu a venit la echipa naţională şi i-a făcut de râs pe toţi cei care teoretizează fotbalul exagerat de mult şi îl duc la rangul de ştiinţă exactă sau de filosofie greu de înţeles pentru muritorii de rând. Bunicul îmbrăcat în blugi şi cu un jerseu lejer, purtat peste tricou, conduce naţionala cu aceeaşi relaxare pe care o transmite şi ţinuta lui. Arată ca un bunic “cool”, care mereu a fost în pas cu moda.
Actualul selecţioner impresionează prin faptul că lasă lucrurile să rămână simple. N-am văzut carneţele sau laptopuri afişate ostentativ, ca să vedem cât de mult se lucrează la echipa naţională. N-am auzit nici discursuri încruntate, cu scuze pregătite din timp şi previziuni apocaliptice. Şi nici laude excesive, după victoria cu Kosovo. Noi credeam că aşa vorbesc toţi antrenorii. Se poate şi în alt fel? Credeam că odată ajuns acolo îţi pierzi şi ultima fărâmă de optimism din tine şi vezi doar scenarii întunecate. Că e interzis să zâmbeşti şi că această meserie de selecţioner este, practic, o corvoadă pe care destinul ţi-a pus-o pe umeri.
Dar Lucescu e de modă veche. A început să antreneze pe vremea când principalii nu-şi dădeau atât de multă importanţă şi ştiau, în sinea lor, că fotbalul e simplu. A mers pe principiile simple ale fotbalului şi i-a umilit pe toţi cei care le complică inutil, pentru a-şi hrăni ego-ul. Iar din această perspectivă a demontat nişte mituri, ce erau bine fixate în pereţii vestiarului de la echipa naţională.
Selecţionerul aproape octogenar ştie că unei echipe trebuie să-i dai voie să aibă vedete şi că termenii “familie” sau “forţa grupului” sunt mai mult pentru creduli. Man şi Mihăilă au fost împreună titulari la echipa naţională doar de două ori în ultimele 19 partide, până să vină Lucescu. S-a profitat prea puţin de şansa de a avea doi jucători cu un parteneriat atât de bine închegat la echipa de club. “Il Luce” i-a pus în teren şi i-a lăsat să facă spectacol. Nu-i aşa că pare simplu?
În plus, fotbaliştii naţionalei au arătat că pot să joace şi la 3 zile distanţă de ultimul meci şi că nu e nevoie ca jucătorul român să fie mereu odihnit. OK, n-a fost un meci bun cu Lituania, dar nu am văzut vreo “epidemie” de cârcei pe teren.
Lucescu a mai arătat că fotbalul este pentru şi despre fotbalişti. Îmbrăţişarea lui Mitriţă spune totul. Fără orgolii personale şi cu talentul drept singură unitate de măsură, Lucescu i-a invitat pe Mitriţă şi Ianis să-şi verse frustrarea pe adversarii din teren şi să arate acolo dacă au fost nedreptăţiţi sau nu. Putea să-i încarcereze cu principii şi teorii savante, prin care să explice că e logic să nu-i primească la naţională. Dar n-a făcut-o. Şi cei doi i-au câştigat meciul cu Lituania.
Cât de frumos e fotbalul simplu şi ce bine că fotbalul simplu s-a întors la echipa naţională!
