Acesta n-ar trebui să fie subiectul unui editorial. Atenţie, nu veţi găsi nimic şocant aici! Trist este că tocmai această banalitate ce caracterizează subiectul îi oferă doza de noutate care să-i permită publicarea, după definiţia clasică. Ca şi cum ar mai citi cineva definiţiile. Suntem atât de nepăsători încât nu mai vrem să ştim nimic din ce spun sau au spus alţii. Vrem ca noi să stabilim definiţii, reguli, bariere…
Citește și
Timpul oprit în loc
Este finalul partidei România - Kosovo. În sfârşit, arbitrul a fluierat. E final de meci şi fluier de start pentru polemici, certuri şi păreri mai mult sau mai puţin cerute şi dorite. În general, este multă gălăgie, o sămânţă roditoare de scandal şi tensiune. În acest context, Florin Niţă se aşează în genunchi în faţa copiilor şi a soţiei. Îi îmbrăţişează acolo, pe gazon, iar timpul său parcă se opreşte în loc. Acea imagine este total ieşită din context. Lumea râde sau înjură printre dinţi. E haos. Nimeni nu ştie dacă am câştigat noi sau Kosovo. Dar pentru Niţă nimic nu mai contează. În acel moment îşi creează o amintire cu familia. Este acelaşi tată care, în cantonamentul naţionalei din Germania, a găsit timpul pentru a-i împleti codiţele fetiţei sale.
Iartă-ne, Florine! Suntem mult prea agitaţi
Se ajunge la momentul declaraţiilor. Florin Niţă este omul meciului. A salvat încă o dată naţionala, dar are atât de mult bun simţ încât se ruşinează când este lăudat. Se vede că nu vrea asta. “N-am salvat eu echipa. Toţi au muncit”. Am mai auzit asta, dar la el chiar crezi că gândeşte aşa. Este stâjenit că trebuie să vorbească despre propria persoană. În plus, are un calm în voce pe care de multe ori nu-l găseşti nici pe la mănăstiri. Aproape că încearcă să-i înţeleagă şi pe kosovari pentru prostia pe care au făcut-o. Nu vrea să supere pe nimeni. Niţă este în totală antiteză cu ce se întâmplă în jurul lui.
Liniştea care ne va lipsi
Reporterul renunţă când vede că nu o să scoată o ştire de prima pagină de la el. Asta pentru că bunul simţ şi normalitatea nu se vând. Acest gen de comportament nu interesează pe nimeni. Portarul naţionalei este plictisitor. Lumea vrea acţiune, iar asta înseamnă certuri, scandaluri, polemici. Iar cei care le provoacă nu sunt deloc ca Niţă. Publicul este în sevraj când nu i se oferă asta. Nu, nu asta e tot ce vă oferă presa. Nu vă mai minţiţi! Asta căutaţi, asta cereţi.
Dar, pentru o clipă, haideţi să ne oprim puţin din agitaţia care ne atrage ca un drog şi să-l privim pe portarul naţionalei. Să mai vedem şi noi cum arată normalitatea. Să mai apreciem şi bunul simţ sau modestia sinceră. Sunt calităţi atât de rare încât devin subiect de ştire, când apar din senin în societatea nebună în care trăim. Şi să nu-l uităm pe Niţă. Ne va lipsi liniştea lui din poartă, după ce se va retrage.
