Am aşteptat VAR-ul ăsta ca pe “Sfântul Graal”. Părea că este rezolvarea tuturor problemelor pe care noi, ca muritori de rând, le aveam în fotbalul cu care ne delectăm seara şi care ne ajută să pornim o conversaţie cu prietenii.
Citește și
Gata! Părea că scăpasem de scandaluri, meciuri ciudate, arbitri dubioşi şi personaje obscure. Deja vedeam cum mucegaiul care făcea fotbalul românesc să miroase urât era îndepărtat de acest leac miraculos pentru fotbalul corupt şi nedrept. Ne şi întrebam despre ce o să se mai vorbească la emisiunile de sport sau la conferinţele de presă. Parcă ne cuprindea puţin anxietatea, intram într-un fel de sevraj, pentru că scandalurile legate de arbitraje reprezentau “drogurile” tuturor celor din lumea fotbalului. Ştiai că nu sunt bune, dar te temeai de cum va arăta viaţa fără ele.
VAR-ul nu este de un alb imaculat
Doar că VAR-ul acesta nu este de un alb imaculat, aşa cum ne aşteptam. Oamenii îl pot murdări cu multă mizerie şi atunci îşi pierde estetica. Paradoxal, VAR-ul românesc a adus doar mai multe controverse. Nu ne-a făcut arbitri mai buni. Ba chiar i-a făcut pe unii mai nesiguri şi mai dependenţi de ce li se spune în cască. Iar şocul cel mai mare pe care îl avem este că VAR-ul nu a făcut arbitrajele mai credibile. Asta pentru că ne-am făcut iluzii şi n-am respectat vorba regretatului Emeric Ienei: “Nu-mi fac iluzii, ca să nu am deziluzii”.
Arbitri români sunt la fel de slabi ca alţii
Astăzi ne întâlnim încă o dată cu realitatea. Am ajuns din nou într-o perioadă în care încrederea în arbitrajele româneşti s-ar dovedi sub încrederea în Parlamentul României, dacă subalternii lui Kyros Vassaras ar apărea în sondajele care îi întreabă pe români în cine au încredere. Cel mai probabil, arbitri români de astăzi sunt slabi, nu corupţi. La fel de slabi cum sunt şi la alţii. În Italia este acum un scandal legat de eliminarea lui Kalulu, în Inter - Juventus. Suntem tentaţi să credem că la noi este cel mai rău, pentru că nu ne interesează suficient de mult cum este la alţii sau nu suntem atât de implicaţi emoţional. Dar arbitri slabi şi decizii şocante sunt şi în top 5 campionate ale lumii. Dacă este să fim sinceri, VAR-ul a salvat nişte greşeli prosteşti ale arbitrilor inclusiv în ultima etapă din Superliga României. Dar nu le poate repara chiar pe toate.
La psiholog, cu arbitrajul românesc
Răspunsul la problema lipsei de credibilitate nu este însă nici în fluierul lui Radu Petrescu, nici în cel al lui Andrei Chivulete. Aşa cum psihologul te trimite în copilărie ca să-ţi rezolvi o problemă actuală, aşa ar trebui să privim şi noi în trecut, ca să vedem sursa lipsei de încredere în arbitraje. De ce ne “aprindem” aşa uşor şi strigă repede “hoţii, hoţii”.
Problema nu este că se greşeşte. Problema noastră ţine de încredere. Pentru că odată ce ai fost furat de arbitri corupţi, înşelat şi minţit timp de câţiva zeci de ani, este greu să mai crezi şi în VAR.
Previziunea lui Silviu Brucan se aplică şi în arbitraj
Am ajuns să credem că până şi acest sistem, creat să corecteze arbitri este un mecanism prin care se ia decizia pe care unii o doresc. Am ajuns să suspectăm şi VAR-ul şi să spunem că e mai rău cu el. Asta pentru că la noi au fost conducători de cluburi care au făcut închisoare pentru că au dat mită arbitrilor. Au fost arbitri încarceraţi şi chiar un fost şef CCA ajuns după gratii. Când ai avut în ţară un dosar DNA care s-a numit “Mită pentru arbitri” este greu să nu crezi că încă oamenii cu fluierul în mână mai fac jocurile cuiva.
Când am ieşit din comunism, Silviu Brucan spunea că mai avem nevoie de 20 de ani pentru a deprinde democraţia. Poate că aşa stă treaba şi cu înţelegerea diferenţei între un arbitraj slab şi unul corupt.
