Ianis Hagi, fotbalistul lui Alanyaspor, a avut o evoluţie ştearsă în meciul cu Genclerbirligi.
Citește și

Ianis Hagi a prins doar o repriză de joc în partida dintre Genclerbirligi şi Alanyaspor. Introdus în minutul 55, internaţionalul român nu a putut schimba soarta meciului, iar echipa sa a încasat cinci goluri.
Genclerbirligi conducea deja cu 1-0 încă din primul minut, după reuşita lui Ulgun. La zece minute de la intrarea lui Hagi, Tongya a dublat avantajul gazdelor. Gouveia şi Mendes au punctat apoi într-un interval de doar două minute, în minutele 66 şi 68, iar acelaşi Gouveia a stabilit scorul final în minutul 78.
Alanyaspor a ajuns astfel la a patra înfrângere din acest sezon de SuperLig.
Ianis Hagi a primit nota 6,1 pe Sofascore, uşor peste media colegilor săi, de 6,05. Românul a adunat până acum un assist în nouă partide disputate în acest sezon.
