Italianul Jannik Sinner, în vârstă de 25 de ani, care nu a mai jucat din 12 iulie, se recuperează după o accidentare la genunchi şi îşi propune să participe la turneele din Australia din 2027. Şi nu numai, relatează Le Figaro.
Citește și

Ultimul său meci a fost finala (câştigată) de la Wimbledon. De atunci, Jannik Sinner se recuperează după o accidentare la genunchiul drept. Turneul Masters de la Torino (15-22 noiembrie) se va desfăşura fără italian, de două ori campion în exerciţiu.
Într-un interviu acordat Sky Sport, citat de "La Dernière Heure", numărul 2 mondial oferă veşti liniştitoare: "Mă simt bine. Facem tot ce ne stă în putinţă pentru ca eu să mă pot întoarce pe teren cât mai repede posibil. Sunt înconjurat de o echipă puternică şi respectăm toate protocoalele necesare pentru a reveni cât mai curând."
El ţinteşte circuitul australian de la începutul anului 2027, după un an 2026 întrerupt prea repede (44 de victorii - 3 înfrângeri; 6 titluri).
"Ultimele luni nu au fost uşoare, pentru că îmi lipseşte competiţia. Îmi lipseşte să intru pe teren şi să dau 100 %. Pur şi simplu îmi lipseşte tenisul. Dar, în prezent, este foarte important să am grijă de corpul meu, pentru că vreau să joc încă zece sau cincisprezece ani", declară italianul.
