Dinamo a evitat înfrângerea în deplasarea cu CFR Cluj, după ce a revenit de la 0-2 şi a obţinut o remiză, scor 2-2, în etapa a 13-a din Superliga. Claudiu Vaişcovici a considerat rezultatul echitabil şi l-a remarcat pe Ianis Tarbă, fotbalistul care a contribuit decisiv la golul egalizator al formaţiei bucureştene.
Citește și
CFR Cluj a deschis scorul în minutul 27, prin Andrei Cordea, iar Cristian Ignat a majorat avantajul gazdelor în minutul 61. Dinamo a reacţionat în finalul partidei şi a egalat în numai trei minute. Cătălin Cîrjan a înscris în minutul 78, iar Dean Zandbergen a stabilit scorul final în minutul 81, după centrarea lui Tarbă.
Analizând prestaţia celor două echipe la emisiunea Fotbal Show, Vaişcovici a apreciat că remiza reflectă desfăşurarea jocului, chiar dacă Dinamo a avut iniţiativa în anumite momente.
„Eu cred că egalul e normal. Dinamo a presat, dar ocazii clare nu a avut. Au fost şterşi şi Karamoko, şi Zandbergen, dar uite că a rămas acolo şi a dat gol”, a declarat fostul fotbalist.
Vaişcovici l-a criticat şi pe Raul Opruţ, despre care a spus că nu a avut prestaţia aşteptată, în ciuda calităţilor pe care le arătase în alte partide.
„Mult s-a jucat pe partea stângă la Opruţ, care m-a dezamăgit şi el în seara asta. Avea nişte centrări bune, şuturi bune, pătrunderi bune. A fost acolo prezent, dar... nu a fost. Astăzi nu i-au ieşit”, a explicat acesta.
În schimb, prestaţia lui Ianis Tarbă l-a bucurat pe Vaişcovici, care consideră că tânărul dinamovist are perspective bune dacă va primi mai multe şanse.
„În schimb mă bucur pentru copilul ăsta, care mie îmi place, Tarbă. Dacă i se oferă mai multe minute, cred că ajunge jucător bun”, a mai spus fostul fotbalist.
În urma remizei din Gruia, Dinamo a rămas lider în Superliga, cu 30 de puncte, în timp ce CFR Cluj ocupă locul al nouălea, cu 17 puncte.
