Ultima oră
Un fost campion mondial pune presiune pe Cristi Chivu şi Inter înainte de meciul cu AS Roma: „E meciul anului. Trebuie să ne asigurăm titlul” Un fost campion mondial pune presiune pe Cristi Chivu şi Inter înainte de meciul cu AS Roma: „E meciul anului. Trebuie să ne asigurăm titlul”
Daniel Pancu, mesaj clar pentru conducerea CFR-ului: „Mi s-a povestit că au fost condiţii de nivel de Real Madrid la CFR Cluj. Mi-aş dori să le trăiesc şi eu” Daniel Pancu, mesaj clar pentru conducerea CFR-ului: „Mi s-a povestit că au fost condiţii de nivel de Real Madrid la CFR Cluj. Mi-aş dori să le trăiesc şi eu”
Japonezul Kei Nishikori, fost număr 4 mondial, se retrage din activitate la 36 de ani Japonezul Kei Nishikori, fost număr 4 mondial, se retrage din activitate la 36 de ani
Argentinianul Trungelliti intră în istorie. El este cel mai în vârstă jucător care ajunge pentru prima dată în finala unui turneu ATP Argentinianul Trungelliti intră în istorie. El este cel mai în vârstă jucător care ajunge pentru prima dată în finala unui turneu ATP
Lionel Messi a inaugurat noul stadion al echipei Inter Miami cu un gol împotriva echipei Austin Lionel Messi a inaugurat noul stadion al echipei Inter Miami cu un gol împotriva echipei Austin
Louis Munteanu a revenit pe teren! Ce notă a primit atacantul lui DC United la primul meci jucat după accidentare Louis Munteanu a revenit pe teren! Ce notă a primit atacantul lui DC United la primul meci jucat după accidentare

Nu a ezitat după ce a văzut reluările de la Farul - UTA: ”Contează pe ce parte a piciorului mă calcă?” | VIDEO EXCLUSIV

Superliga Publicat pe 15 dec 2025
mail-share icon Email

Farul Constanţa a încheiat la egalitate luni, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea arădeană UTA, în etapa a 20-a din Superligă.

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38109/22274925/1/farul-constanta-uta-arad-superliga-superbet-15-12-2025.jpg

Gazdele au marcat în minutul 33, când Vînă a primit la marginea careului, de la Narek Grigoryan, a executat o piruetă şi l-a învins pe Gorcea cu un şut plasat. Arădenii au trect pe lângă gol în minutul 43, la şutul puternic trimis de Alin Roman. De partea cealaltă Gorcea a respins şutul lui Işfan, în minutul 51, iar oaspeţii au primit penalti, după intervenţia VAR, în urma unui fault comis de Sîrbu asupra lui Vali Costache. Tot Costache a executat şi a pus egalul pe tabelă.

Până la final, constănţenii au încercat să înscrie golul victoriei, dar elevii lui Zicu au jucat lent şi nu au avut luciditate în faza de atac, iar Farul – UTA s-a încheiat 1-1.

La finalul meciului, Bogdan Cosmescu a analizat faza din care UTA a primit penalty. 

 

”Contează pe ce parte a piciorului mă calcă?”

”Deci, tu spui că dacă îl calcă doar pe vârf nu mai e penalty? Contează pe ce parte a piciorului mă calcă? Înainte era bine să ai piciorul mic ca fotbalist, acum e bine să ai piciorul mare, că nu ştii cum te poziţionezi. Ce greşeală. Dar de ce, că era la colţul careului, nu se acordă nimic”, a declarat Bogdan Cosmescu, la PrimaSport.  

În clasament, UTA este pe locul 8, cu 29 de puncte, iar Farul e a 9-a, având 27 de puncte.

mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Superliga

Ultimele articole Toate articolele