Poliţia australiană a ajutat încă două membre ale delegaţiei iraniene de fotbal feminin să scape de supraveghetorii lor pentru a solicita azil, dar una dintre ele s-a răzgândit şi a decis să se întoarcă în Iran, a declarat miercuri ministrul de interne al ţării, potrivit Reuters.
Citește și

Îngrijorările cu privire la siguranţa jucătoarelor la întoarcerea acasă au crescut după ce televiziunea de stat iraniană a etichetat echipa drept „trădătoare în vreme de război” pentru că a refuzat să cânte imnul naţional în timpul unui meci din Cupa Asiei feminină, disputat în Australia în această lună.
Ministrul de interne Tony Burke a anunţat în parlament că atacanta Mohaddeseh Zolfi, în vârstă de 21 de ani, şi membra staff-ului Zahra Soltan Moshkehkar au acceptat oferta deschisă de ajutor a guvernului marţi seara, după ce cinci jucătoare din echipă au primit azil cu o zi înainte.
Însă „una dintre cele două care au decis să rămână aseară a vorbit cu unele dintre coechipierele care au plecat şi s-a răzgândit”, a spus Burke, fără a specifica cine a decis să se întoarcă în Iran.
”În Australia, oamenii pot să se răzgândească, oamenii pot să călătorească. Aşadar, respectăm contextul în care ea a luat această decizie.”
Burke a declarat că restul jucătoarelor au fost mutate într-un loc sigur după ce componenta care şi-a schimbat decizia a contactat ambasada Iranului, dezvăluind locaţia lor.
Zolfi şi Moshkehkar au fost separate de restul echipei cu ajutorul Poliţiei Federale Australiene înainte de a se îmbarca într-un zbor intern către Sydney.
Înainte de a părăsi ţara, oficialii australieni au separat restul echipei de însoţitorii iranieni la aeroportul din Sydney şi le-au informat despre opţiunile pe care le au înainte de a părăsi Australia. Toţi cei care au ajuns la aeroport au ales să se întoarcă în Iran. „Ne-am asigurat că nu există grabă, că nu există presiune. Totul a fost făcut pentru a asigura demnitatea acelor persoane în luarea unei decizii”, a declarat Burke în cadrul unei conferinţe de presă la Canberra.
TEAMA PENTRU FAMILII
„Evident, când oamenii sunt rezidenţi permanenţi, au dreptul să sponsorizeze alţi membri ai familiei. Dar toate acestea devin relevante numai dacă oamenii pot ieşi din Iran în primul rând”, a spus el.
Unii au discutat opţiunile lor cu familia, dar au refuzat oferta de a rămâne în Australia. Echipa a ajuns între timp la Kuala Lumpur, în drum spre Iran.
Confederaţia Asiatică de Fotbal, cu sediul în Kuala Lumpur, a confirmat sosirea echipei, spunând că aceasta se cazează la un hotel din capitala Malaysiei, fără a oferi detalii.
„AFC va oferi echipei tot sprijinul necesar pe durata şederii sale, până când vor fi confirmate aranjamentele pentru continuarea călătoriei”, a declarat un purtător de cuvânt al confederaţiei într-un comunicat.
Ambasada Iranului la Kuala Lumpur a declarat agenţiei de ştiri malaysiene Bernama că jucătoarele se simt bine şi „vor să se întoarcă acasă”.
Campania echipei iraniene în turneu a început chiar în momentul în care SUA şi Israelul au lansat atacuri aeriene asupra Iranului, ucigându-l pe liderul suprem al Republicii Islamice, ayatollahul Ali Khamenei. Ele au fost eliminate din turneu duminică.
Un grup de iranieni care trăiesc în Australia s-au adunat pentru a protesta faţă de guvernul iranian şi au înconjurat autobuzul echipei în Gold Coast, când jucătoarele au părăsit hotelul pentru a se îndrepta spre aeroport.
Mulţi s-au prezentat şi la aeroportul din Sydney marţi seara, în timp ce jucătoarele erau transferate la terminalul internaţional, după cum au arătat imaginile difuzate la televizor.
Biroul procurorului general al Iranului a declarat marţi că membrii rămaşi ai delegaţiei au fost invitaţi să se întoarcă în ţară „cu pace şi încredere”, au raportat mass-media iraniene.
