Aymen Boutoutaou (25 de ani) ar fi putut ajunge la Dinamo înainte să semneze cu FCSB, iar Gigi Becali a dezvăluit detaliile ofertei pregătite de formaţia din Ştefan cel Mare. „Câinii” erau dispuşi să achite 600.000 de euro, plus alte 300.000 de euro sub formă de bonusuri.
Citește și

Gigi Becali a povestit că a discutat recent cu Andrei Nicolescu, preşedintele lui Dinamo, de la care a aflat că gruparea alb-roşie îl ofertase pe mijlocaşul francez. Pe lângă suma de transfer, propunerea includea un salariu lunar de 15.000 de euro pentru fotbalist.
Gigi Becali: "Trei milioane areuncaţi în baltă"
Mutarea nu s-a concretizat, iar Boutoutaou a ajuns în cele din urmă la FCSB, care a plătit 1,35 milioane de euro pentru transferul său de la Sochaux. Fotbalistul are un contract valabil până în vara anului 2029 şi încasează aproximativ 40.000 de euro lunar.
„Am vorbit cu Nicolescu de la Dinamo. Ieri am vorbit. Şi mi-a zis «Nea Gigi, noi l-am avut ofertat cu 600.000 plus 300.000 de euro bonusuri pe Boutoutaou! Cu 15.000 salariu». Cum adică?! Şi la mine! 1,35 milioane şi mai ia şi 40.000 pe lună! MM mi-a spus, e adevărat… Dar i-am spus «fă ce vrei, dă-i ce vrea, adu jucători!».
Eu n-aş fi fost supărat dacă ăsta era jucător. Dar ăsta nu e jucător de 3 milioane în trei ani. Pentru că nu-l folosesc. Trei milioane aruncaţi în baltă. Dacă era un Lukic, să-l fi folosit, nu era problemă.
Acum am intrat eu pe filieră, aduc eu, va fi străin, e clar. MM mi-a spus şi recunosc, vrea atât, vrea atât, dar nu mai ţin minte. 250.000 de euro vrea în fiecare an la început! Am ajuns la cote europene. Mă interesează că-i dau unuia atâţia bani şi nu-l folosesc. În rest nu mă interesează cât dau salariile” , a spus Gigi Becali pentru Fanatik.
Gigi Becali vrea să se despartă de Boutoutaou
Finanţatorul roş-albaştrilor nu este mulţumit de prestaţiile jucătorului şi intenţionează să-l cedeze în perioada de mercato din iarnă. Becali a explicat că investiţia făcută în transfer şi cheltuielile salariale nu au avut rezultatele aşteptate, în condiţiile în care mijlocaşul nu a devenit o piesă importantă în echipă.
Patronul FCSB a recunoscut că Mihai Stoica a avut un rol în aducerea lui Boutoutaou, dar consideră că jucătorul trebuia urmărit mai atent înainte ca echipa să investească o asemenea sumă.
