La recentul Congres Internaţional de Istoria Educaţiei Fizice şi Sportului (ISHPES), găzduit de Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, sub coordonarea istoricului Pompiliu-Nicolae Constantin, a fost organizat un workshop cu foşti sportivi, la care a luat parte şi Alexander Peev, unul dintre primii sportivi paralimpici ai României. Acesta şi-a împărtăşit povestea spectaculoasă de viaţă şi şi-a exprimat speranţa că numele său va fi reabilitat în bazele de date ale forurilor sportive de la noi, unde numele său este încă greşit scris sub forma Alexandru Peer.
Citește și
Născut în 1950 în Cluj, Alexander Peev a fost diagnosticat cu poliomielită la vârsta de şase luni, în perioada în care vaccinul nu era disponibil în România. A supravieţuit datorită „plămânului de oţel”, un aparat care l-a ajutat să respire timp de patru luni. Diagnosticat cu paraplegie, s-a deplasat toată viaţa cu un triciclu adaptat, pe care îl propulsa cu piciorul stâng.
În ciuda dizabilităţii, Peev a practicat multiple sporturi, dar adevărata sa dragoste a fost tenisul de masă. A început să joace în gangul blocului, iar talentul său a fost remarcat de profesorul Mureşan, un fost boxer şi antrenor, care l-a încurajat să depăşească limitele fizice.
În 1972, după multe obstacole birocratice, Peev a obţinut dreptul de a reprezenta România la Heidelberg. Însă, la sosire, organizatorii au fost şocaţi să vadă că juca pe un triciclu, nefiind obişnuiţi cu astfel de adaptări. I s-a oferit un cărucior cu rotile, dar, fără suportul său obişnuit, a fost obligat să joace la o înălţime mult mai mică. Cu toate acestea, Peev a ajuns în sferturi, demonstrând o tenacitate remarcabilă.
Ulterior, la Jocurile Mondiale din 1975 de la Saint-Étienne, Peev a câştigat două medalii de argint (simplu şi dublu mixt) şi a condus prima delegaţie oficială a României de sportivi cu dizabilităţi. Unul dintre colegii săi, Kovacs Zoltan, a cucerit două medalii de aur la înot, depăşind chiar performanţele unor sportivi din forţele speciale ale SUA şi Israelului. Rememorarea acestei performanţe în faţa celor peste 100 de specialişti din istoria sportului prezenţi la UNEFS Bucureşti i-a adus lacrimi în ochi lui Alexandru Peev şi a emoţionat întreaga audienţă.
Povestea lui Alexander Peev este una de curaj, perseverenţă şi luptă pentru dreptate. El nu a doborât doar adversari pe masă, ci şi prejudecăţi şi reguli nedrepte. Astăzi, la 75 de ani, continuă să inspire prin povestea sa, demonstrând că sportul poate fi un instrument puternic de incluziune şi schimbare socială, iar numele său merită reţinut de cărţile de istorie.
