Fotbalul românesc ar putea fi zguduit de două sancţiuni importante în SuperLiga. CFR Cluj şi Petrolul Ploieşti se confruntă cu dificultăţi financiare serioase, iar consecinţele ar putea afecta direct situaţia celor două formaţii în clasament.
Citește și

Potrivit informaţiilor prezentate de Fanatik, CFR Cluj riscă o depunctare de 12 puncte, în timp ce Petrolul Ploieşti ar putea fi sancţionată cu 8 puncte. Dacă aceste penalizări vor deveni oficiale, configuraţia clasamentului s-ar putea schimba radical. CFR ar ajunge pe penultimul loc în SuperLiga, cu doar 7 puncte, în timp ce Petrolul ar coborî pe locul 9.
CFR Cluj, în pericol să piardă 12 puncte
Situaţia clubului din Gruia este una complicată. CFR Cluj ar avea trei capete de acuzare care pot conduce la o sancţiune cumulată de 12 puncte. Problemele financiare ale formaţiei ardelene pun o presiune suplimentară asupra conducerii, care trebuie să găsească rapid soluţii pentru a evita o penalizare ce ar putea compromite obiectivele trupei lui Şumudică.
Conform informaţiilor publicate, o decizie în acest caz este aşteptată în prima parte a lunii decembrie. Până atunci, oficialii clubului trebuie să rezolve mai multe probleme legate de datoriile existente şi de obligaţiile financiare.
Un element important îl reprezintă planul de reorganizare, care ar trebui finalizat până la 15 noiembrie. Documentul este esenţial pentru stabilirea unui calendar de achitare a datoriilor şi pentru clarificarea relaţiei cu creditorii. Mai mult, conform legii CFR nu poate plăti datorii de dinaintea intrării în insolvenţă.
Nici situaţia celor de la Petrolul Ploieşti nu este mai liniştită. Clubul prahovean ar avea două capete de acuzare, iar sancţiunea totală ar putea ajunge la 8 puncte. Impactul asupra clasamentului ar fi considerabil. În scenariul prezentat, CFR Cluj ar ajunge la numai 7 puncte şi ar coborî pe penultimul loc, în timp ce Petrolul ar pierde contactul cu zona de play-off, ajungând pe poziţia a noua, cu 19 puncte.
Marius Şumudică ameninţă cu plecarea de la CFR Cluj
Posibila depunctare a formaţiei ardelene provoacă tensiuni şi la nivelul băncii tehnice. Marius Şumudică a transmis public că nu este dispus să continue la CFR Cluj dacă echipa va fi penalizată, indiferent de numărul punctelor pierdute.
„Dacă se va întâmpla ca noi să fim depunctaţi, atunci, da, colaborarea mea cu CFR se va încheia. Fiindcă eu nu pot să accept sub nicio formă să stau la Cluj, să muncesc de dimineaţă până seara, să pierd nopţile, să mă dau cu capul de pereţi că pierd de la 2-0, să stau să analizez Dinamo o săptămână întreagă, să-mi văd jucătorii în faţă şi să mă duc în faţa lor şi să încerc să-i biciuiesc cât pot de bine, să scot cât mai multe puncte.
Apoi, pe plan sportiv (…) am luat echipa de pe locul 14 şi am ajuns pe locul 8-9, acolo, şi am fost la un pas să fim aproape iar de play-off. Nu accept să mi se ia punctele şi munca mea… Nu 6, un punct dacă mi se ia din munca pe care eu am depus-o pe teren, nu este sub nicio formă nici vina băieţilor, nici a mea. În momentul ăla ne vom despărţi. Şi e cu litere mari. În momentul acela, Şumudică nu va mai continua, cu orice risc, la CFR Cluj”, a declarat Marius Şumudică la FANATIK SUPERLIGA.
