Roland Niczuly a venit cu replica pentru Laszlo Dioszegi, după ce patronul lui Sepsi l-a acuzat pe acesta că cere 200.000 de euro pentru a rezilia contractul.
Citește și

Şocul sezonului trecut în Superliga a fost cu siguranţă retrogradarea umilitoare suferită de Sepsi. Deşi echipa covăsneană a pornit din postura de favorită la câştigarea play-out-ului, aceasta a avut parte de un parcurs dezastruos şi a retrogradat în Liga 2.
Unul dintre cei mai vizaţi jucători pentru dezastrul din stagiunea precedentă a fost Roland Niczuly, cel care a gafat inclusiv în ultima etapă, în care Sepsi avea nevoie de victorie pentru a se salva de la retrogradare. Atunci, covăsnenii au fost învinşi, scor 2-1 de Unirea Slobozia.
Aflat în curtea lui Sepsi de 9 ani, portarul a intrat în dizgraţiile conducerii din cauza prestaţiile slabe din sezonul trecut. Aşadar, odată cu retrogradarea echipei în Liga 2, Laszlo Dioszegi a decis să nu se mai bazeze pe mai mulţi jucători, inclusiv pe Roland Niczuly, căruia i-a solicitat rezilierea contractului.
Laszlo Dioszegi a dezvăluit că portarul în vârstă de 29 de ani a refuzat rezilierea pe cale amiabilă a înţelegerii cu Sepsi şi solicitat suma de 200.000 de euro pentru a pleca de la echipă.
Acum, Roland Niczuly a venit cu replica pentru omul cu bani de la Sepsi şi a transmis că a cerut jumătate din suma salariului pe care îl mai avea de încasat de la Sepsi până la finalul contractului scadent în vara anului 2027.
”Vorbesc deschis fiindcă m-am săturat să fiu eu ţapul ispăşitor! Am citit declaraţiile domnului Dioszegi şi mi se pare că deja e nesimţire! Sunt nişte minciuni! Eu nu am cerut 200.000 de euro! Mai am contract cu Sepsi încă doi ani şi aş avea de primit 260.000 de euro. Nu accept să fiu umilit!
Eu le-am cerut o jumătate din sumă, adică 130.000 de euro. M-au anunţat pe 17 iunie că nu mai au nevoie de mine, când mai toate echipele aveau loturile formate. Au fost propagate multe minciuni despre mine.
În 9 ani la Sepsi niciodată jucătorii nu au dat afară vreun antrenor. Am fost acuzaţi că l-am demis noi pe Dorinel Munteanu pentru ca domnul Dioszegi să nu-şi asume răspunderea pentru decizie”, a declarat Niczuly, pentru iAMsport.ro.
Roland Niczuly a semnat cu Sepsi în vara anului 2016, liber de contract după despărţirea de „U” Cluj. În cei 9 ani petrecuţi la gruparea covăsneană, goalkeeper-ul a bifat 303 meciuri, reuşind să menţină poarta intactă în 103 dintre ele.
- 650.000 de euro este cota de piaţă a portarului născut la Târgu Secuiesc, potrivit transfermarkt.com
Atacul lui Laszlo Dioszegi la adresa lui Roland Niczuly
„De luni seara nu doresc să mai aud în viaţa mea de acest Niczuly, Nu am văzut atâta nesimţire din partea unui fotbalist în viaţa mea. Lacrimile de crocodil ale acestui om de după meciul cu Slobozia ne costă cel puţin un an de Liga 2 şi 200.000 de euro.
Da, aveţi informaţia corectă. Ne-a cerut suma asta pentru a accepta rezilierea de contract. Adică, el ne bagă în Liga 2, ne îngroapă definitiv în meciul cu Slobozia şi vrea acum şi 200.000 de euro ca să accepte rezilierea de contract. Vă confirm informaţia dumneavoastră ca să ştie toată lumea ce fel de om e Niczuly.
Pentru acest om eu m-am certat cu toată lumea şi mi-am pus suporterii în cap. Toţi mă acuzau că ţin la Sepsi un portar titular mic de înălţime doar pentru afacerile pe care le am cu tatăl său. Şi nu a fost vorba sub nicio formă de aşa ceva.
Eu l-am respectat pe Niczuly şi nu am plecat urechea la nimeni în ultimul an. Mulţi oameni mă avertizau despre prestaţiile sale, sunt vreo cinci meciuri în care unii oamenii mi-au zis să îi analizez mai bine prestaţiile, dar eu am trecut cu vederea peste orice comentariu rătăcios.
El era căpitanul meu, omul pe care l-am respectat enorm până luni seara. Şi, el cum îmi întoarce acum respectul? Îmi cere 200.000 de euro dacă doresc să terminăm mai devreme cu doi ani înţelegerea? Nu am văzut în viaţa mea o atâta nesimţire. V-am mai spus şi o repet.
E curată nesimţire din partea lui. Ei, bine, domnule Niczuly, te vrei prezenta de acum la echipa doua din Liga 3, dar nu vei juca nici acolo. Nimeni nu vrea să se mai bazeze pe tine. Te vei antrena, dar nu se va mai baza nimeni pe tine. Dacă nici eu nu te-am respectat, atunci cine? M-am supărat foarte tare pe el şi nu vreau să-l mai văd în faţă”, a declarat Laszlo Dioszegi, pentru ProSport.
