Claudiu Petrila, atacantul lateral de la Rapid, a comentat meciul cu Corvinul.
Citește și
Corvinul şi Rapid au încheiat la egalitate partida din a doua etapă a grupei din Cupa României, scor 0-0. După acest rezultat, cele două echipe au câte patru puncte, la egalitate şi cu UTA Arad.
Prezent la flash-interviu, Claudiu Petrila a vorbit despre lipsa de concentrare pe finalul fazelor şi a criticat starea terenului.
„Am jucat la victorie, ca în fiecare meci. Au jucat cei cu mai puţine minute, deci putem spune că am făcut o partidă bună, ne jucând niciodată în sistemul ăsta.
Puteam fi mai atenţi la ultima pasă. Cred că acolo s-a făcut diferenţa. Terenul a fost puţin dificil, a fost foarte moale. Noi, cei care n-am jucat, ne-am dorit să facem un meci bun. N-am simţit că am fost mai proaspeţi, cred că am făcut un meci bun.
Mă interesează să ne calificăm noi, nu e treaba mea cine o să fie eliminat”, a declarat Claudiu Petrila.
