Gigi Becali, patronul FCSB-ului, a confirmat despărţirea de Mihai Stoica.
Citește și

Mihai Stoica, preşedintele Consiliului de Administraţie, părăsi FCSB după mai bine de 20 de ani petrecuţi în cadrul clubului patronat de Gigi Becali.
Potrivit Fanatik, decizia ar fi deja luată, iar oficialul roş-albaştrilor ar urma să plece nemulţumit de criticile primite în ultima perioadă. Declaraţiile lui Becali de după partida cu Corvinul ar fi fost picătura care a umplut paharul.
Finanţatorul l-a considerat pe Mihai Stoica responsabil, cel puţin în parte, pentru situaţia în care a ajuns echipa şi i-a reproşat transferul lui Aymen Boutoutaou, pentru care FCSB a plătit 1,3 milioane de euro în vară.
Informaţia a fost confirmată între timp şi de Gigi Becali, care a declarat că a discutat cu Mihai Stoica despre plecare.
„(n.r. dacă MM Stoica pleacă de la FCSB) Da, aşa este. Da, da. Am vorbit cu el”, a declarat Gigi Becali pentru Digi Sport.
