Lucian-Daniel Viziteu, primarul Bacăului, şi-a expus dorinţa ca oraşul pe care îl conduce să aibă un nou stadion.
Citește și

FC Bacău se află în prezent pe locul 11 în Liga 2. Formaţia antrenată de Constantin Enache a adunat 19 puncte după primele 13 etape şi are un bilanţ de cinci victorii, patru egaluri şi patru înfrângeri.
Până la momentul în care băcăuanii să aibă din nou echipă în primul eşalon, primarul oraşului speră ca suporterii să se poată bucura de un nou stadion. Edilul a dezvăluit că a primit avizul Autorităţii Aeronautice pentru a da drumul lucrărilor.
„Nu voi avea linişte până când Bacăul nu va avea un stadion nou, construit pe actualul amplasament.
Am obţinut avizul Autorităţii Aeronautice şi îl aşteptăm pe cel de la Mediu. Următorul pas este să prezint Consiliului Local indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea Stadionului Municipal.
Până atunci, mă bucur că am reuşit să redăm oraşului un simbol care a fost multă vreme neglijat: statuia din faţa stadionului.
Această creaţie este un simbol al tenacităţii şi perseverenţei. Acestea sunt exact valorile de care avem nevoie pentru a duce la capăt proiectul unui nou stadion.
Respectăm trecutul, construim viitorul!
Până la capăt!”, a fost mesajul postat de Lucian-Daniel Viziteu pe Facebook.
