Ultima oră
Tamara Korpatsch, prima campioană germană de la Hamburg după 34 de ani Tamara Korpatsch, prima campioană germană de la Hamburg după 34 de ani
Primul jucător kenyan din NFL a fost expulzat din SUA Primul jucător kenyan din NFL a fost expulzat din SUA
George Cătălin Roman şi Marian Barbu arbitrează meciurile de luni din Superliga George Cătălin Roman şi Marian Barbu arbitrează meciurile de luni din Superliga
Două goluri în prelungiri au adus victoria lui Inter în amicalul cu Karlsruhe Două goluri în prelungiri au adus victoria lui Inter în amicalul cu Karlsruhe
Anderson Ceara i-a bătut obrazul lui MM Stoica după ce a picat transferul la FCSB: ”Dacă mă respecţi, îmi spui direct, nu vorbeşti la televizor” Anderson Ceara i-a bătut obrazul lui MM Stoica după ce a picat transferul la FCSB: ”Dacă mă respecţi, îmi spui direct, nu vorbeşti la televizor”
„Nu vreau să mai spun sume ca pe vremuri, dar vor fi jucători de foarte mulţi bani”! Cei doi fotbalişti care l-au impresionat pe Gigi Becali în victoria cu Csikszereda | VIDEO EXCLUSIV „Nu vreau să mai spun sume ca pe vremuri, dar vor fi jucători de foarte mulţi bani”! Cei doi fotbalişti care l-au impresionat pe Gigi Becali în victoria cu Csikszereda | VIDEO EXCLUSIV

VIDEO | Duo perfect! Darius Olaru şi Florinel Coman au creat faza care a adus deschiderea de scor cu Ţara Galilor

Echipa nationala Publicat de Daian Cutu pe 6 iun 2026
Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email

România înfruntă Ţara Galilor, de la ora 20:45, în direct pe Prima TV şi PrimaPlay.ro, în cadrul unui meci amical care se dispută pe stadionul ”Steaua” din Bucureşti.

 

 

 

Deschiderea de scor a venit în repriza a doua, ca urmare a unei acţiuni gestionate de Darius Olaru şi Florinel Coman. Portarul galez a fost lăsat fără replică de finalizarea magistrală.

Darius Olaru a trimis la Florinel Coman, care a trimis la colţul lung din interiorul careului. Mingea s-a dus în plasa laterală.

Duel special

Pentru milioane de suporteri, va fi mai mult decât un simplu meci amical. Va fi începutul unei noi etape pentru echipa naţională şi primul contact al publicului din România cu proiectul construit de Gică Hagi pe banca primei reprezentative.

Nu este întâmplător că adversarul este Ţara Galilor. Numele acestei echipe ocupă un loc aparte în memoria fotbalului românesc. În urmă cu peste trei decenii, o victorie memorabilă în faţa galezilor deschidea drumul către una dintre cele mai strălucite perioade din istoria sportului românesc. Astăzi, aceeaşi confruntare marchează debutul unei noi poveşti şi reaprinde speranţele suporterilor care îşi doresc să vadă din nou România printre marile forţe ale fotbalului european.

 

 

Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri