Eric de Oliveira (36 de ani), cel mai bun marcator străin din istoria fotbalului românesc, a fost invitatul lui Vlad Măcicăşan la emisiunea "Meciul Vieţii" şi a făcut dezvăluiri impresionante despre copilăria petrecută în Brazilia şi sacrificiile necesare pentru a ajunge fotbalist.
Povestea lui Eric, autor a 66 de goluri pe prima scenă a fotbalului românesc, e una tipică pentru fotbaliştii brazilieni. Provenit dintr-o familie săracă, a fost nevoit să locuiască în aceeaşi casă cu alte 17 persoane şi a dormit pe jos până la 21 de ani. Totuşi, la 36 de ani, sud-americanul consideră că a avut parte de o copilărie fericită:
Citește și
"Copilăria mea a fost cea mai frumoasă. Nu aveam chestii banale care să ne atragă atenţia. Ne băteam şi ne jucam toţi. Dacă ne băteam, în jumătate de oră eram cei mai buni prieteni. Aveam un turneu, jucam pe o pită cu şuncă braziliană. Cine organiza cumpăra o pungă cu 20 de pâini, 20 de felii de şuncă şi o Coca Cola. La final nu mânca doar cine a câştigat, mânca toată lumea.
Eu am fost un copil sărac, dar nu am trăit în mizerie. Eu, verişorul meu şi alţi doi fraţi gemeni aveam o pereche de papuci. A lor, care era bună pentru toţi patru. Eu aveam 37 la picior şi ieşeam cu papucii lor numărul 41. Mama nu avea condiţii să-mi dea adidaşi. De exemplu, când am mers la juniorii lui Flamengo am primit ghete profesioniste. Le-am băgat în picior şi erau cu 1-2 numere mai mici. Magazionerul m-a întrebat dacă-mi dă comandă de altă pereche. Mi-a fost atât de teamă că nu mai am ghete încât am zis că e bună. M-am antrenat o lună cu ele, unghiile şi tălpile erau pline de bube.
Într-o zi am văzut-o pe sora mea, care azi lucrează aici, şi pe vărul meu. La noi baza e fasolea neagră cu orez. Dar o lună întreagă am mâncat doua ouă. Nu aveam carne, peşte, pui. Aia m-a durat foarte, foarte mult. Nu ne era ruşine, dar era sărăcie. Pentru că nu aveam bani...Tatăl unui prieten pe care l-am adus în România ne-a ajutat mult în copilărie. Ne lăsa să trecem pe caiet legumele, salatele. Ştia că venim dintr-o familie bună, care ajuta pe toată lumea. Am răsplătit şi eu când băiatul lui mi-a cerut o şansă.
Viaţa mea a fost săracă, dar nu mizerabilă. Au fost chestii prin care nu mi-aş dori să treacă copiii mei. Eram eu şi sora mea, dar stăteam într-o casă cu 18 persoane...Eu până la 21 de ani am dormit pe jos cu mama, nu aveam pat. Singurii care aveau pat erau bunicii mei, în rest toată lumea dormea pe jos. Eram un copil inteligent, dar visător. Îmi plăcea mult să ridic mâna şi să citesc, m-a preocupat mult limba portugheză. Mama nu cred că avea încredere că o să ajung fotbalist, toată lumea venea şi spunea că mă duce la Vasco da Gama sau Flamengo. Când spuneam un cuvânt greşit, mama mă corecta imediat", a povestit Eric, vizibil emoţionat.
Eric şi sacrificiul pentru fotbal
Nici anii adolescenţei nu au fost cu mult mai diferiţi pentru fostul mijlocaş ofensiv. Asta pentru că viaţa lui avea un program spartan, care includea trezirea în zorii zilei, două antrenamente şi încercarea de a ţine pasul cu şcoala:
"Am mers la şcoală până la 17-18 ani. Am rămas repetent pentru că nu mai ajungeam la şcoală, jucam deja la Flamengo. Mă trezeam la ora 04:00 dimineaţa, antrenamentul era la 11:00, dar trebuia să pleci foarte devreme să nu prinzi aglomeraţie. Făceam antrenamentul, nu aveam masă la Flamengo, pentru că ei ofereau masă doar celor din afara Rio. Dar eu aveam două antrenamente pe zi, nu aveam cum să mănânc. Stăteam în tribune, mâncam fructe şi beam Gatorade să mă umplu. Aveam zile în care nu am fost la antrenament pentru că nu aveam bani de deplasare. Primul meu contract a fost de 195 de lei. I-am dat mamei 100 de lei, am luat 95 şi am mers la mall. Am mâncat la McDonalds, am făcut un meniu extraordinar, am rupt! Mi-au rămas 45 de lei, am mers cu ei la părculeţul pentru copii, unde era gaming. Era visul meu să mă joc. Cu ultimii 25 de lei am plecat cu taxiul acasă, apoi a doua zi i-am cerut mamei 100 de lei. M-aş dori să mai am zile ca alea!", a mai dezvăluit Eric.
