FC Botoşani şi Sepsi se întâlnesc în etapa cu numărul 8 din Superliga. Partida este programată sâmbătă, de la ora 15:00, şi va putea fi urmărită pe Prima Sport 1 şi PrimaPlay.ro.
Citește și

Sepsi a câştigat meciul din etapa trecută disputat în deplasare cu FC Argeş, scor 1-0. Formaţia din Sf. Gheorghe a obţinut zece puncte în primele şapte runde şi are un bilanţ de două victorii, patru egaluri şi o înfrângere.
FC Botoşani nu a reuşit să obţină victoria în ultimul meci de campionat şi a încheiat la egalitate partida de pe terenul Farului, scor 0-0. Moldovenii au acumulat şapte puncte (o victorie, patru egaluri şi două înfrângeri) şi încearcă să adune puncte pentru a urca din a doua jumătate a ierarhiei din Superliga.
În campionatul precedent, ultima partidă directă dintre cele două formaţii a avut loc în luna mai şi a fost adjudecată pe teren propriu de Sepsi, scor 2-0.
