Ultima oră
Tamara Korpatsch, prima campioană germană de la Hamburg după 34 de ani Tamara Korpatsch, prima campioană germană de la Hamburg după 34 de ani
Primul jucător kenyan din NFL a fost expulzat din SUA Primul jucător kenyan din NFL a fost expulzat din SUA
George Cătălin Roman şi Marian Barbu arbitrează meciurile de luni din Superliga George Cătălin Roman şi Marian Barbu arbitrează meciurile de luni din Superliga
Două goluri în prelungiri au adus victoria lui Inter în amicalul cu Karlsruhe Două goluri în prelungiri au adus victoria lui Inter în amicalul cu Karlsruhe
Anderson Ceara i-a bătut obrazul lui MM Stoica după ce a picat transferul la FCSB: ”Dacă mă respecţi, îmi spui direct, nu vorbeşti la televizor” Anderson Ceara i-a bătut obrazul lui MM Stoica după ce a picat transferul la FCSB: ”Dacă mă respecţi, îmi spui direct, nu vorbeşti la televizor”
„Nu vreau să mai spun sume ca pe vremuri, dar vor fi jucători de foarte mulţi bani”! Cei doi fotbalişti care l-au impresionat pe Gigi Becali în victoria cu Csikszereda | VIDEO EXCLUSIV „Nu vreau să mai spun sume ca pe vremuri, dar vor fi jucători de foarte mulţi bani”! Cei doi fotbalişti care l-au impresionat pe Gigi Becali în victoria cu Csikszereda | VIDEO EXCLUSIV

VIDEO | Flavius Stoican nu câştigă, dar reuşeşte să o salveze pe Farul. “Important este că s-a terminat cu bine”

Farul Constanta Publicat de Daian Cutu pe 31 mai 2026
Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email

Farul Constanţa a câştigat barajul de promovare/menţinere în Superliga, după ce s-a impus la penalty-uri contra Chindiei Târgovişte. A fost 1-1 după 120 de minute, în timp ce manşa tur s-a încheiat cu scorul de 3-3.

 

 

 

Flavius Stoican a tras concluziile ”dublei”. Acesta a anunţat că vrea să rămână la Farul şi în sezonul viitor, dar nu se agaţă de anul rămas din contract.

“Important este că s-a terminat cu bine. A fost o descătuşare la final. Ştiam că nu o să fie uşor, nu am tratat superficial această partidă. Nu neapărat, Vojtus e un jucător care are o lovitură bună de cap, speram să fie vreo fază. Mă mulţumeşte faptul că Farul e în Liga 1. Aceştia băieţi au acumulat multe supărări din cauza nereuşitelor.

Fotbalul ne-a răsplătit, pentru că am avut situaţii, am încercat. Nu e vorba despre mine, e despre faptul că Farul e în Liga 1.

(n.r. despre viitorul său la echipă) Mai am un an de zile contract, dar am mai spus-o, nu mă ţine un contract legat. E vorba dacă putem să facem lucrurile mai bine şi să nu mai trăim periculos”,
a declarat Stoican la final de meci.

Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Farul Constanta

Ultimele articole Toate articolele