Farul Constanţa s-a impus pe teren propriu, scor 3-2, cu Csikszereda, în etapa cu numărul 4 din Superliga.
Citește și
Deşi a câştigat, Ioan Ovidiu Sabău a fost dezamăgit de multe aspecte din jocul elevilor săi.
"Am fost supărat pentru că nu mi-a plăcut deloc cum a arătat echipa în a doua repriză şi, din păcate, anumiţi jucători care au intrat pe teren. Discuţia a fost să se lupte pentru fiecare minge, pentru că e foarte importantă victoria.
Mesajul nu a fost înţeles şi te deranjează, pentru că eu consider că toţi fac parte din această echipă, sunt plătiţi şi respectaţi. Şi, când este nevoie trebuie să fie acolo, cu mai multă pasiune şi determinare, să te scoată din astfel de situaţii.
Mi-a plăcut prima repriză. Foarte mulţi jucători care au tot respectul şi aprecierea mea. Majoritatea dintre ei au arătat excepţional, mai ales în prima repriză. Am controlat jocul, am jucat ce am pregătit, ce trebuia făcut în sistemul 3-4-2-1.
A doua repriză ne-am înţeles că trebuie să ieşim cu aceeaşi atitudine, să ţinem mult de minge. Dar efectiv ceva s-a întâmplat şi, din punct de vedere fizic, am început să cădem unul după unul”, a spus Sabău.
