Manchester City s-a distrat cu Southampton, scor 4-0, în direct la Prima Sport 1, şi a încheiat o săptămână în care a marcat de 15 ori în trei meciuri. Echipa lui Guardiola e lider în Premier League cu două puncte peste Arsenal, care o va întâlni pe Liverpool, duminică, în derby-ul etapei.
După 6-3 cu Man. United şi 5-0 cu FC Copenhaga, "cetăţenii" nu au avut nicio emoţie la al treilea meci consecutiv pe Etihad Stadium. După o bară a lui Haaland, singur cu portarul, în minutul 14, Joao Cancelo a deschis scorul în minutul 20, cu un şut la colţul lung. Până la pauză Foden (32) a ridicat scorul la 2-0, iar repriza a doua a început cu un gol marcat de Mahrez (49) dintr-o pasă a lui Rodri. În minutul 65, Haaland a fost servit perfect de Cancelo, iar norvegianul şi-a continuat seria cu al 15-lea gol al sezonului.
Singura echipă neînvinsă în Premier League 2022/2023, City a ajuns, astfel, la 33 de goluri marcate în primele nouă etape şi a urcat pe prima poziţie, cu 23 de puncte, două peste Arsenal. Duminică, de la 18:30, tunarii vor avea şansa de a-şi recâştiga poziţia cu un succes contra lui Liverpool, live pe Prima Sport 1.
Man. City - Southampton 4-0 (Joao Cancelo 20, Foden 32, Mahrez 49, Haaland 65)
- Man. City: Ederson - Cancelo, Dias, Akanji, Ake - De Bruyne, Rodri, B. Silva - Foden, Haaland, Mahrez
- Southampton: Bazunu - Walker-Pieters, Bella-Kotchap, Salisu, Perraud - S. Armstrong, Ward-Prowse, Diallo, Aribo - A. Armstrong ,Adams
Minutul 65: GOL MAN. CITY! Cancelo şi De Bruyne combină superb pentru a destabiliza apărarea adversă, portughezul pasează în opt metri, iar Haaland vine şi marchează cu stângul.
Minutul 49: GOL MAN. CITY! Rodri vede că Mahrez e liber în spatele lui Perraud, pasează perfect, iar algerianul înscrie frumos, din prima, cu stângul la colţul lung.
Minutul 32: GOL MAN. CITY! O recuperare la mijlocul terenului îl lasă pe De Bruyne cu mult spaţiu în faţă, belgianul pasează la Foden, iar atacantul lateral înscrie cu un lob elegant.
Minutul 20: GOL MAN. CITY! Joao Cancelo oferă un moment frumos, cu dribling elegant pe lângă Ward-Prowse, apoi şutează cu stângul la colţul lung şi deschide scorul repede pe Etihad.
Minutul 14: BARĂ CITY! Foden găseşte o pasă genială pentru Haaland, îl lasă pe norvegian singur cu Bazunu, dar SuperGolgheterul din Premier League loveşte doar bara din dreapta.
După o săptămână perfectă, în care a spulberat Manchester United cu 6-3 în derby-ul oraşului şi s-a distrat cu FC Copenhaga, 5-0 în Liga Campionilor, Pep Guardiola, Kevin De Bruyne şi Erling Haaland revin în faţa propriilor spectatori pentru ceea ce specialiştii se aşteaptă să fie o nouă reprezentaţie de gală. Aflată pe locul al doilea în clasament, cu 20 de puncte, la o lungime sub liderul surprinzător Arsenal Londra, Manchester City are cel mai bun atac din Ligă (29 de goluri marcate), iar forma înfricoşătoare în care se află norvegianul Erling Haaland garantează spectacolul. Goleadorul transferat în vară de la Dortmund a marcat deja 14 goluri în primele opt etape, în condiţiile în care Gheata de Aur a Premier League 2021/2022 s-a câştigat cu 22 de goluri, iar la mijlocul săptămânii a reuşit o dublă în doar 45 de minute contra danezilor de la FC Copenhaga.

Citește și
Cu două victorii, un rezultat de egalitate şi cinci înfrângeri în primele opt etape, dintre care trei în ultimele trei meciuri, Southampton e văzută de mulţi drept una dintre candidatele certe la retrogradarea în Championship. "Sfinţii" ocupă locul al 16-lea, cu şapte puncte, la doar un punct peste Wolves, ocupanta primei poziţii care nu mai asigură rămânerea în Premier League.
Anul trecut, Southampton s-a dovedit, însă, o surpriză majoră în meciurile cu Manchester City. A remizat alb pe Etihad, apoi a scos o remiză şi pe teren propriu, scor 1-1.
Programul complet al zilei de sâmbătă în Premier League:
Ora 17:00
- Bournemouth - Leicester
- Newcastle - Brentford (primasport.ppv4)
- Chelsea - Wolves (Prima Sport 3)
- Man. City - Southampton (Prima Sport 1)
Ora 19:30
- Brighton - Tottenham (primasport.ppv2)