
Juventus Torino a reuşit să îl readucă pe Andrea Pirlo la echipă. Fostul mare fotbalist italian va fi numit antrenor al formaţiei U-23 în această vară.
Pirlo s-a retras din fotbal în 2018, din postura de jucător al New York City, după ce în perioada 2011-2015 a impresionat la ”bătrâna doamnă”.
Citește și
Proaspătul tehnician îl va avea la echipa de tineret a campioanei din Serie A şi pe internaţionalul Radu Drăguşin (18 ani). Deocamdată nu se ştie dacă fundaşul român va rămâne la echipă sub bagheta lui Pirlo sau va fi dat sub formă de împrumut.
Juventus U-23 evoluează în Serie C (liga a treia a Italiei).
