Radu Drăguşin a declarat după victoria cu 2-1 din meciul cu Polonia, că pentru ”tricolori” este o revanşă pe care şi-au dorit-o după eşecul dur de la Varşovia.
Citește și
“Ne doream foarte mult să facem un rezultat pozitiv. O revanşă a echipei pentru că ce s-a întâmplat în Polonia a fost un rezultat greu de digerat. Suntem fericiţi. Am fost mai motivaţi, mai determinaţi şi cred că s-a văzut prin jocul nostru.
Să port banderola este o onoare. Noi am crezut mereu în noi şi astăzi este un fruct al muncii noastre şi sperăm să continuăm pe aceeaşi direcţie”, a spus Drăguşin.
Reprezentativa României a învins, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, selecţionata Poloniei, scor 2-1, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii Naţiunilor. Tricolorii şi-au luat astfel revanşa după înfrângerea cu 6-0 de la Varşovia, din octombrie. Sunt primele puncte obţinute de România în grupă şi primele pentru Gheorghe Hagi în noul mandat de selecţioner.
