Cristiano Bergodi a plecat cu trei puncte după duelul dintre U Cluj şi FCSB, însă antrenorul italian este convins că formaţia bucureşteană va reuşi să depăşească perioada dificilă şi să obţină calificarea în play-off. Tehnicianul clujenilor consideră că roş-albaştrii au suficientă calitate în lot pentru a reveni în primele şase echipe ale SuperLigii.
Citește și

U Cluj s-a impus cu 1-0, graţie golului marcat de Jovo Lukic, în etapa a 14-a, iar rezultatul a trimis FCSB pe locul 7, cu 21 de puncte. De cealaltă parte, echipa pregătită de Bergodi a urcat pe poziţia a patra, cu 25 de puncte.
La finalul partidei, italianul a recunoscut că FCSB a avut ocazii importante şi că echipa sa a avut nevoie de o prestaţie bună a portarului pentru a păstra avantajul. Cu toate acestea, Bergodi a considerat că elevii săi au respectat planul tactic şi au obţinut o victorie importantă.
”Sunt cele mai frumoase meciuri atunci când câştigi cu suferinţă, nu suntem Barcelona. Am jucat împotriva unei echipe bune, au avut unele situaţii de gol, am încercat şi noi să ajungem la poartă. Puteam să dăm şi al doilea gol. Cred că am avut o strategie bună de joc.
Mereu sunt lucruri de îmbunătăţit, să înveţi să controlezi jocul, dar sunt momente şi când trebuie să stai în zona 2 şi să pleci pe contraatac. Vreau să felicit jucătorii acum pentru că după voi uita. Sunt 3 puncte împotriva unei echipe care va fi sigur în play-off, are calitate, are jucători cu calitate.
Va reveni şi va sta sigur în play-off. Are jucători foarte buni. Nu a fost uşor să îi contracarăm. Au avut ocazii de gol, dar am avut un portar bun. Am lucrat fazele fixe şi am dat gol. Publicul contează într-un meci de fotbal, e al 12-lea jucător. Noi suntem mulţumiţi.
Era un meci important, am câştigat 3 puncte mari. Uneori nu am avut şansă. Nu meritam să pierdem cu Rapid acasă, măcar acum am câştigat cu şansă. Jucătorii au arătat că au caracter. FCSB a dat 4 goluri cu Rapid, e mult.
După perioada asta 3 înfrângeri, cu Rapid, Craiova şi Petrolul, trebuia să ne îmbunătăţim. Urmează meciul cu Csikszereda şi trebuie să îi acordăm multă importanţă, cunosc antrenorul, a fost cu mine la Sepsi. Munca noastră e pe drumul cel bun”, a spus Cristiano Bergodi.
