Ultima oră
Tamara Korpatsch, prima campioană germană de la Hamburg după 34 de ani Tamara Korpatsch, prima campioană germană de la Hamburg după 34 de ani
Primul jucător kenyan din NFL a fost expulzat din SUA Primul jucător kenyan din NFL a fost expulzat din SUA
George Cătălin Roman şi Marian Barbu arbitrează meciurile de luni din Superliga George Cătălin Roman şi Marian Barbu arbitrează meciurile de luni din Superliga
Două goluri în prelungiri au adus victoria lui Inter în amicalul cu Karlsruhe Două goluri în prelungiri au adus victoria lui Inter în amicalul cu Karlsruhe
Anderson Ceara i-a bătut obrazul lui MM Stoica după ce a picat transferul la FCSB: ”Dacă mă respecţi, îmi spui direct, nu vorbeşti la televizor” Anderson Ceara i-a bătut obrazul lui MM Stoica după ce a picat transferul la FCSB: ”Dacă mă respecţi, îmi spui direct, nu vorbeşti la televizor”
„Nu vreau să mai spun sume ca pe vremuri, dar vor fi jucători de foarte mulţi bani”! Cei doi fotbalişti care l-au impresionat pe Gigi Becali în victoria cu Csikszereda | VIDEO EXCLUSIV „Nu vreau să mai spun sume ca pe vremuri, dar vor fi jucători de foarte mulţi bani”! Cei doi fotbalişti care l-au impresionat pe Gigi Becali în victoria cu Csikszereda | VIDEO EXCLUSIV

Carlos Alcaraz este noul lider ATP. Cine este jucătorul român cel mai bine clasat

Tenis Publicat de Daian Cutu pe 8 sep 2025
Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email

Carlos Alcaraz, câştigător al celui de-al şaselea turneu de Grand Slam la US Open, revine pe locul 1 mondial, devansându-l pe marele său rival Jannik Sinner, care nu a reuşit să-şi păstreze titlul la New York, potrivit clasamentului ATP publicat luni.

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38122/22157491/1/alcaraz.jpg

 

În 2022, spaniolul, pe atunci în vârstă de 19 ani, a câştigat la Flushing Meadows primul său trofeu de Grand Slam şi a devenit cel mai tânăr jucător din istorie care a ocupat locul 1 în clasamentul mondial. Trei ani mai târziu, după ce i-a cedat tronul italianului timp de 65 de săptămâni, Alcaraz revine în fruntea ierarhiei.

Al treilea jucător mondial rămâne Alexander Zverev, învins în turul al treilea la Flushing Meadows, dar cu un deficit de 4.850 de puncte faţă de Sinner.

 Semifinalist în Grand Slam pentru a 53-a oară în 80 de participări, Novak Djokovici câştigă trei locuri (4) în detrimentul finalistului de anul trecut, Taylor Fritz, care pierde un loc (5) după ce a fost eliminat de sârb în sferturile de finală de anul acesta.

Primul român din clasamentul ATP este pe locul 263. Filip Jianu a urcat trei poziţii şi are 202 de puncte.

Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Tenis

Ultimele articole Toate articolele