Ultima oră
Coreea de Sud - Cehia 2-1. Revenire de senzaţie a asiaticilor Coreea de Sud - Cehia 2-1. Revenire de senzaţie a asiaticilor
Mexic - Africa de Sud 2-0. Campionatul Mondial şi-a deschis porţile sub semnul spectacolului. S-au dictat trei eliminări Mexic - Africa de Sud 2-0. Campionatul Mondial şi-a deschis porţile sub semnul spectacolului. S-au dictat trei eliminări
Anderson Ceara a vorbit pentru prima dată după transferul la FCSB: "Ne vedem curând!" Anderson Ceara a vorbit pentru prima dată după transferul la FCSB: "Ne vedem curând!"
A jucat un rol cheie în aducerea lui Kopic la Dinamo, iar acum rupe tăcerea după ce croatul a plecat din Ştefan cel Mare: "La noi e o groapă fără fund în care toată lumea trebuie să arunce nişte bani" A jucat un rol cheie în aducerea lui Kopic la Dinamo, iar acum rupe tăcerea după ce croatul a plecat din Ştefan cel Mare: "La noi e o groapă fără fund în care toată lumea trebuie să arunce nişte bani"
Mexicanul Julian Quinones a marcat primul gol al turneului final Mexicanul Julian Quinones a marcat primul gol al turneului final
OFICIAL | Jose Mourinho a revenit la Real Madrid OFICIAL | Jose Mourinho a revenit la Real Madrid

Cutremur la Dinamo! Pleacă Zeljko Kopic? ”Le mulţumesc fanilor. Atât am putut”

Dinamo Publicat pe 30 mai 2026
Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email

FCSB a învins vineri seara, în deplasare, scor 2-1 după prelungiri, formaţia Dinamo, în barajul pentru calificarea în Conference League.

 

 

 

https://i0.1616.ro/media/581/3142/38229/22462625/1/dinamo-bucuresti-fc-arges-play-off-superliga-superbet-10-05-2026-2.jpg

Barajul european de pe Arcul de Triumf a început cu şutul puternic al lui Armstrong, din minutul 2, respins în corner de Târnovanu, dar cei care au deschis scorul au fost roş-albaştrii. Dawa a înscris la un corner, după o deviere a lui Toma, şi elevii lui Marius Baciu conduceau cu 1-0. Olaru a primit îngrijiri medicale, având arcada spartă, după un duel cu Musi. 

Prima parte s-a încheiat cu şutul puţin peste poartă expediat de Octavian Popescu, în minutul 40. În partea secundă, dinamoviştii şi-au mai revenit, iar inspiraţia lui Kopic a adus golul egalizator, el aruncându-l în joc pe Karamoko, în minutul 64.

Francezul a fost omul potrivit la locul potrivit, iar în minutul 73, după bara lui Armstrong şi şutul ratat al lui Cîrjan, Karamoko a restabilit egalitatea cu un şut din careu. Epassy a intervenit excelent la lovitura liberă a lui Florin Tănase, din minutul 77, şi cum 90 de minute s-au încheiat 1-1, s-a intrat în cele două reprize de prelungiri. Cîrjan a trimis, cu capul, pe lângă poartă, din careul mic, la centrarea lui Armstrong, din minutul 94. Oaspeţii au revenit la conducere în minutul 107, când Florin Tănase a pasat inteligent, în spate, cu capul, iar nou intratul Ofri Arad a înscris cu un şut din careu.

Dinamo nu a putut să mai revină pe tabelă şi FCSB s-a impus cu 2-1, urmând să joace pentru al 24-lea sezon consecutiv în cupele europene. Dinamo bifează al zecelea an fără prezenţă în competiţiile continentale.

După finala de pe Arcul de Triumf, au apărut speculaţii privind viitorul lui Zeljko Kopic la Dinamo.

Tehnicianul croat, care a reuşit în ultimii ani să transforme echipa dintr-o candidată la retrogradare într-o formaţie care luptă pentru cupele europene, a fost întrebat direct despre o posibilă plecare.

La conferinţa de presă de după meci, Kopic a evitat să ofere un răspuns clar şi a preferat să nu îşi dezvăluie planurile pentru sezonul viitor.

”Le mulţumesc fanilor. Atât am putut”

”Nu este momentul să vorbim despre viitorul meu, trebuie să ne odihnim şi să vedem care sunt planurile pentru viitor, mai am contract. Le mulţumesc fanilor pentru susţinerea echipei, le mulţumesc pentru mesaje şi pentru apreciere, am un mare respect.

Trebuie să vedem, clubul trebuie să continue să crească, clubul trebuie să meargă înainte, nu contează dacă va fi cu mine sau fără mine. Eu nu mă pun pe primul loc, sunt mulţi oameni care pot aduce siguranţă clubului.

A fost clar că în acest an echipa a crescut şi a reuşit anumite lucruri bune, acum, cu o analiză bună vom ajunge la nişte aspecte pe care trebuie să îmbunătăţim. Toţi aşteaptă mai mult de la Dinamo, momentan atât am putut”, a spus Zeljko Kopic.

Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Dinamo

Ultimele articole Toate articolele