
Sergiu Hanca (28 de ani) se putea transfera în Ligue 1, dar proiectul serios pus la cale de Janusz Filipiak la Cracovia l-a convins să rămână în Polonia.
Citește și
Vara trecută, după un sezon foarte bun, terminat cu câştigarea Cupei Poloniei, Hanca a atras atenţia unui club din prima ligă franceză, dar, deşi tentaţia unui campionat important era mare, a decis să refuze. Joi dimineaţă, la Look Sport LIVE, fostul dinamovist a vorbit pe larg despre motivele care l-au făcut să ia o decizie care, aparent, părea greşită. În hotărârea sa a contat proiectul pe termen lung al lui Janusz Filipiak, patronul care a transformat KS Cracovia în unul dintre punctele de interes ale campionatului:
"În ziua de azi nu ştii ce se va întâmpla nici mâine. La sfârşitul sezonului trecut am avut o ofertă din Franţa, din Ligue 1. În acelaşi timp, Cracovia mi-a propus prelungirea. Am analizat cum mi-ar fi mai bine şi am ieşit mult mai împăcat cu ideea de a rămâne la acest club. Ştiu ce proiect e aici, în ianuarie ne-au terminat baza nouă, de 10 milioane de euro. Suntem cel mai stabil club din punct de vedere financiar, trebuie doar să ne omogenizăm şi să câştigăm trofee. Avem şi un patron care acordă timp şi răbdare antrenorului, nu e genul de patron care schimbă tot după două-trei înfrângeri. Construieşte tot, ia toate deciziile, e responsabil pentru parcursul acestui club", a declarat Hanca, în timpul dialogului pe care l-a avut cu moderatorul Eduard Zelgin.
Hanca are aşteptări mari în Polonia
După un start de sezon nereuşit, Cracovia, cu Sergiu căpitan, începe să se pună pe picioare, iar mijlocaşul crede că vor urma vremuri foarte bune pentru echipa pe care o conduce din teren:
"Situaţia nu e liniştită, dar a fost un sezon în care au plecat şapte titulari. Apoi a fost o perioadă prin septembrie-octombrie în care erau şapte-opt jucători infectaţi cu virus, şapte-opt eram accidentaţi. La un moment dat, antrenorul avea doar juniori la antrenamente şi câţiva seniori. În plus, am plecat cu cinci puncte în minus, a fost un proces pierdut prin anii 2000. S-au scos play-off-ul şi play-out-ul şi toate aceste lucruri au făcut să fim jos. Dar nu avem emoţii legate de retrogradare. Ştiu ce echipă avem, jucăm din ce în ce mai bine. În schimb, suntem în semifinalele Cupei Poloniei, avem şansa să câştigăm din nou trofeul. Chiar şi aşa, un sezon negru, suntem în grafic. Obiectivul nostru a fost calificarea în cupele europene, câştigând Cupa suntem acolo.
A fost decizia antrenorului să fiu căpitan, a avut încredere în mine. Pentru mine e o mândrie că eu, ca român, sunt căpitan într-o ţară străină. Când am venit eram Sergiu Hanca, un jucător ca oricare altul venit în Polonia din altă ţară", a mai spus fotbalistul în vârstă de 28 de ani.
