Farul Constanţa a învins duminică, pe teren propriu, scor 4-2 la lovituri de departajare, în faţa Chindiei Târgovişte, câştigând barajul pentru menţinerea în Superligă.
Citește și

Farul a suferit la Ovidiu, chiar dacă Alibec a ratat prima ocazie a meciului, punând pe bara transversală un şut de pe loc, în minutul 4. După alte patru minute, oaspeţii au reuşit să deschidă scorul. Martac a trimis în faţa porţii constănţene, Daniel Florea a avut timp să preia şi să înscrie elegant, pe lângă Buzbuchi, la colţul lung. Gazdele au început o cursă furibundă după egalare şi Alibec a trimis, cu efect, puţin pe lângă poartă, în minutul 19, pentru ca tot Alibec să ajungă faţă în faţă cu portarul Contra, în minutul 30, însă acesta a deviat în corner şutul lui Denis.
Chindia a început însă prost seria, Pandele trimiţând mult peste poartă. Alibec a amendat greşeala dâmboviţeanului şi a adus Farul în avantaj. Mihai a egalat, dar Sîrbu a readus gazdele la conducere. Iulian Roşu a şutat şi el peste poartă, în timp ce Cojocaru a înscris. Celea i-a păstrat pe oaspeţi în meci, cu golul său, 3-2 pentru Farul, însă Narek Grigoryan a marcat şi a păstrat pe Farul în Superligă, constănţenii impunâţndu-se cu 4-2.
Tot Alibec a fost în prim plan în minutul 50, lovitura sa de cap fiind scoasă de sub bară de Contra. Şase minute mai târziu gazdele au reuşit să găsească drumul spre gol, prin Radaslavescu, şi tabela s-a schimbat, 1-1. Alibec a mai ratat odată, lovind la vinclu, în bară, în minutul 87 şi, deşi meciul a avut un singur sens, spre poarta dâmboviţeană, s-a intrat în cele două reprize de prelungiri. Portarul Contra a respins şutul periculos al lui Doicaru, în minutul 120, şi meciul a fost decis la lovituri de departajare.
lie Dumitrescu a comentat succesul Farului în barajul pentru menţinerea în SuperLigă şi a explicat ce a făcut diferenţa în duelul contra Chindia Târgovişte.
Fostul internaţional consideră că experienţa jucătorilor constănţeni şi-a spus cuvântul la loviturile de departajare, acolo unde s-a decis soarta confruntării.
În acelaşi timp, analistul TV a transmis şi un avertisment pentru „Marinari”, subliniind că echipa are nevoie de schimbări importante pentru a evita emoţiile şi în sezonul următor.
”S-a văzut şi aseară!”
”Şi-au îndeplinit obiectivul, chiar dacă nu au câştigat în dubla asta cu Chindia. Şi aici ar trebui să le dea de gândit celor care sunt implicaţi acum la Farul, lui Gică Popescu. Ce decizii vor lua vizavi de strategia şi ce campianie va face pentru sezonul viitor.
Important că Stoican a păstrat oamenii cu experienţă care să execute de la 11 metri, jucători care au maturitate şi pot duce presiunea asta la penalty-uri. Că şi asta e o competiţie extra, dar importantă. S-a văzut şi aseară (n.r. sâmbătă) la finala Champions League cât de mică devine poarta asta de 7 metri.
Cei care au executat au făcut experienţă: Cojocaru, Alibec, Grigoryan. S-a pregătit meciul şi pentru aceste lovituri de departajare”, a declarat Ilie Dumitrescu la emisiunea Fotbal Club.
