"U" Cluj intră în linie dreaptă pentru debutul european al noului sezon. Formaţia pregătită de Cristiano Bergodi îşi va afla marţi, de la ora 18:00, adversara din turul 1 preliminar al UEFA Europa League, acolo unde misiunea ardelenilor se anunţă dificilă încă de la start.
Citește și

UPDATE: "U" Cluj - Dinamo Kiev, în turul 1 preliminar din Euroap League
Universitatea Cluj şi-a aflat adversara din primul tur preliminar al Europa League, iar ardelenii vor avea parte de un test extrem de dificil. Echipa pregătită de Cristiano Bergodi va întâlni Dinamo Kiev, cel mai valoros adversar posibil înaintea tragerii la sorţi.
Formaţia ucraineană are un lot estimat la aproximativ 84 de milioane de euro şi vine după un sezon încheiat pe locul 4 în campionat, dar salvat prin câştigarea Cupei. Pentru U Cluj, dubla cu Dinamo Kiev reprezintă una dintre cele mai grele variante posibile la revenirea în cupele europene.
Prima manşă se va disputa pe 9 iulie, în Lituania, iar returul este programat pe 16 iulie, pe Cluj Arena. Între cele două partide europene, pe 12 iulie, Universitatea Cluj va juca Supercupa României împotriva Universităţii Craiova.
Programul este astfel unul foarte încărcat pentru ardeleni, care vor avea trei meciuri importante în doar o săptămână. Bergodi va trebui să gestioneze atent lotul, mai ales că duelul cu Dinamo Kiev cere intensitate, organizare şi eficienţă în ambele manşe.
Celelalte duble din primul tur preliminar:
- Vojvodina (Serbia) - Ferencvaros (Ungaria)
- Sheriff Tiraspol (Moldova) - Aluminij (Slovenia)
- CSKA Sofia (Bulgaria) - Derry City (Irlanda)
- Hajduk Split (Croaţia) - Zilina (Slovacia)
- Qarabag (Azerbaidjan) - Vestri (Islanda)
- Dinamo Kiev (Ucraina) - Universitatea Cluj (România)
Echipele pe care "U" Cluj le poate întâlni în turul 1 preliminar din Europa League:
- Ferencvaros (Ungaria)
- Qarabag FK (Azerbaidjan)
- Sheriff Tiraspol (Republica Moldova)
- Dinamo Kiev (Ucraina)
- Hajduk Split (Croaţia)
- CSKA Sofia (Bulgaria)
Pentru clubul ardelean, prezenţa în Europa League vine după un sezon excelent, în care echipa a terminat pe locul al doilea în campionat şi a jucat finala Cupei României. Totuşi, primul duel european va fi un test serios, indiferent de numele scos din urne.
Meciurile din turul 1 preliminar sunt programate în luna iulie, pe 9 şi 16, iar U Cluj va încerca să transforme revenirea în Europa într-un parcurs cât mai lung.
