Mircea Lucescu şi-a dat viaţa pentru echipa naţională. Şi nu este nimic metaforic sau hiperbolizant aici. Chiar a făcut-o şi asta este şocant. “A murit de inimă rea”, se spune, în popor, în astfel de cazuri. Nimeni n-a mai făcut aşa ceva vreodată. Ce ţară şi-a mai îngropat selecţionerul?
Citește și
Este o nebunie. Mircea Lucescu poate fi ridicat la rang de erou-martir. Consultaţi definiţia pe care o acordă DEX-ul pentru aceste cuvinte şi o să găsiţi acolo povestea lui Mircea Lucescu. Practic, a plătit cu preţul vieţii sale, cunoscând pericolul la care se expune, din convingere, pentru o cauză naţională. Vă daţi seama cât de mult a iubit Mircea Lucescu fotbalul şi echipa naţională?
Putea fi salvat Mircea Lucescu?
Unde este limita dintre fotbal şi viaţă? La Mircea Lucescu nu a existat. O inimă care a bătut pentru fotbal a ajuns să se oprească pentru că tot fotbalul a chinuit-o mult prea tare. Ce destin! Va rămâne mereu o întrebare. Putea fi salvat Mircea Lucescu? Fotbalul, această dragoste atât de înflăcărată din sufletul său, îşi anunţase transformarea în ghilotină pentru fostul selecţioner, încă din luna Decembrie.
A fost momentul când inima i-a spus lui Mircea Lucescu că este de ajuns. Că ceea ce a iubit atât de mult a ajuns să o sufoce. Şi cei din jurul lui ce au făcut? Pare că nu suficient. Cu siguranţă unii au încercat să îi spună. Au încercat să-l oprească, dar n-au reuşit. Poate că n-au încercat destul sau poate că n-au făcut-o cei care trebuiau şi puteau să o facă. Cert este că l-am lăsat pe Mircea Lucescu să fie ucis tocmai de marea lui pasiune: fotbalul.
Nu cumva Mircea Lucescu avea nevoie să fie apărat de fotbal?
El nu mai putea să evadeze singur din această strânsoare. Toţi cei care l-au cunoscut spun asta. Era prea dependent de acest “drog” care i-a oferit totul în viaţă. A şi spus-o în acea conferinţă de presă memorabilă: “Singurul interes al meu este succesul. Trăiesc din asta.
Nu obţin succes, mă îmbolnăvesc, mor.” Moartea nu l-a speriat atât de tare, cum îl speria teama de a nu-şi putea face meseria. Dar în Decembrie 2025, când inima lui a dat primele semne că nu mai vrea fotbal, Mircea Lucescu avea nevoie să fie apărat de fotbal. Pasiunea se transformase într-un pericol pentru el şi avea nevoie de ajutor.
Poate că l-am lăsat singur, să îl omoare ceea ce a iubit. L-am împins spre final, cu aşteptările noastre. Cu nenorocitul acela de Campionatul Mondial la care ne visam să ne ducă. Am fost egoişti? Poate că da. Nepăsători? S-ar putea spune şi asta. S-a mai gândit cineva la omul Mircea Lucescu sau toată lumea s-a raportat la el doar ca antrenor? Sunt decizii care trebuie luate, chiar dacă dor. Şi atunci este nevoie de oameni curajoşi. Iartă-ne, nea Mircea, că nu te-am putut salva de fotbal!
