“Găseşte ce iubeşti şi lasă-l sa te omoare”. Este un citat celebru al lui Charles Bukowski, un scriitor ce a ales să scrie, brutal de sincer, despre realităţi ale societăţii pe care majoritatea preferă să le ignore. Pare că este citatul pe care Mircea Lucescu şi l-ar fi tatuat pe gambă, dacă tatuajele ar fi fost la modă printre fotbalişti, la Mondialul din ‘70. Pentru că acest citat îi defineşte viaţa, nu doar cariera. Asta a făcut şi asta va face până în ultima clipă, fără regrete, Mircea Lucescu.
Citește și
A identificat ceea ce iubeşte cu adevărat şi s-a dedicat întru totul acestei mari iubiri. Fără să rupă această “legătură chimică” între el şi fotbal.
“Ce i-a mai trebuit bătrânului să mai stea şi la un amărât de amicalul loserilor, cu Slovacia?”
Iar noi îl judecăm. Normal, pentru că asta ne este cel mai uşor să facem. Ne antrenăm să ştim mereu mai bine ce ar trebui alţii să facă. Trăim după tipare bine definite şi cine nu se conformează este pus la zid. Normal că bătrânul Lucescu a întins coarda prea mult. Meciul cu Turcia era mai mult decât suficient. Chiar şi Netflix ar fi apreciat momentul, ca fiind cel mai potrivit la care să se încheie filmul carierei lui “Il Luce”. Nu toate filmele au “happy end” şi “important este drumul, nu destinaţia”. “Ce i-a mai trebuit bătrânului să mai stea şi la un amărât de amicalul loserilor, cu Slovacia? Chiar vrea să moară pe teren?” Să recunoaştem, cu toţii ne-am gândit la asta.
O lecţie de viaţă, marca Mircea Lucescu
Pentru că noi nu trăim fotbalul la nivelul la care Mircea Lucescu îl trăieşte. Ne place, dar nici chiar aşa. De asta nu putem să înţelegem ce mai caută la antrenamente cu Ianis Hagi şi Mihăilă, în loc să-şi distreze strănepoţii.
Mircea Lucescu n-a vrut să se retragă până când nu a mai oferit o lecţie. Una de viaţă, nu despre fotbal. O lecţie despre cum să trăieşti fără să te intereseze ce spun alţii despre tine, făcând ceea ce iubeşti.
Dacă am uita de tipare şi ne-am privi sinceri în oglindă, măcar câteva minute, am realiza că şi noi am face la fel. Dacă am avea posibilitatea să facem ceea ce iubim până în ultima secundă a vieţii noastre, am face-o. Cine îşi doreşte să ajungă la punctul în care să nu mai fie util sau să nu mai aibă un rost? Omul se stinge, încet, când nu mai are pentru ce să trăiască. Iar Lucescu este un privilegiat. A iubit fotbalul şi fotbalul i-a dăruit o viaţă fantastică. Şi pare că a făcut un pact cu fotbalul, luând în considerare că tot el l-ar putea ucide, într-o zi. Iar “Il Luce” ar accepta fericit asta. Indiferent de ce spune lumea.
